Ofertă generoasă! 300 de locuri de muncă pentru absolvenți

Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile absolvenților din județul Teleorman. Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de Munca Teleorman organizează Bursa Locurilor de Munca pentru absolvenți, eveniment care se va desfasura pe data de 19 octombrie 2018, începând cu ora 9:00, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sediul Agențiilor locale din Rosiori de Vede şi Turnu Măgurele.

Evenimentul se adresează tuturor absolvenților, dar şi altor categorii de persoane aflate în cautarea unui loc de muncă sau care doresc să se reorienteze profesional.

În vederea participării la Bursa Locurilor de Munca pentru Absolvenți au fost contactaţi, aproximativ 1000 de agenţi economici, care oferă peste 300 locuri de muncă vacante.

Din totalul de peste 300 locuri de muncă vacante, 38 locuri sunt pentru persoane cu studii superioare, 246 locuri pentru persoane cu studii medii sau profesionale şi 51 locuri pentru persoane necalificate.

Meseriile în care au fost anunţate locurile vacante pentru studii superioare sunt cele de ingineri/subingineri – industria mecanică, electrotehnică, alimentară, contabil/economist.

Pentru persoanele cu studii medii sau profesionale, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt pentru ocupaţiile : agent securitate, controlor calitate, electrician de întreţinere şi reparaţii, laboranţi, lucrător comercial,mecanici, tâmplar, etc.

Participarea la bursă va oferi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă posibilitatea de a obţine un loc de muncă sau de a obţine informaţii suplimentare, referitoare la cursurile de formare profesională derulate de către Agenţie, la facilităţile acordate în cazul angajării şi la ocuparea unui loc de muncă în străinătate prin intermediul reţelei EURES.

De asemenea, agenţii economici vor putea obţine informaţii despre măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă de care pot beneficia angajând persoane înregistrate în evidenţele Agenţiei.

C. DUMITRACHE