O parte din „partea de adevăr” a Vioricăi Dăncilă

Platforma Aleph News, unde lucrează Marga Nițu, „coautoarea” cărții „Viorica Dăncilă – partea ei de adevăr”, a făcut publice o serie de texte din cuprinsul interviului, evident că într-o campanie de marketing.

Fragmentele ne arată o Viorica Dăncilă cu totul alta decât cea pe care o vedeam la televizor sau ne-o imaginam după relatările din presă.

Fostul premier susține că n-a fost deloc o marionetă, cum au sugerat unii dintre detractorii ei, ci aceștia jucau roluri în care voiau să-i arate „șefului” cât de importanți și utili erau ei.

<…Întotdeauna mi-am spus punctul de vedere și Liviu Dragnea a știut acest lucru. Nu puteam să spun „da, face așa”, dacă știam că acel lucru nu era corect. Mulți dintre cei care m-au acuzat că sunt marionetă au făcut lucruri sau au adoptat hotărâri sau ordonanțe chiar dacă nu erau de acord cu ele.>

<…Eu nu am dat, în calitate de prim ministru, ordonanțe de urgență pe Justiție. Eu am crezut că Justiția nu trebuie să depindă de politic și asta am spus-o de prima dată. Mulți m-au acuzat că nu am dat amnistia și grațierea. Au spus că am trădat. Însă nu a fost nici un ministru care să-mi pună un act juridic de genul acesta în ședința de guvern.>, a mai spus fosta șefă a PSD.

Așa că nu este de mirare că Viorica Dăncilă este credibilă atunci când povestește un episod în care Liviu Dragnea, personal, i-a cerut să aprobe ordonanța cu amnistia și grațierea, care l-ar fi scăpat de pușcărie.

<Îmi amintesc că eram la Scroviștea cu soțul meu, când au venit Paul Stănescu și Liviu Dragnea. Mi-au cerut amnistia și grațierea care urma să fie introdusă de către un secretar de stat, fără a trece prin toate serviciile pentru avizare.>

Un fragment interesant, dintre cele publicate de Aleph News, este acela în care s-a încercat scoaterea ei din joc înaintea alegerilor prezidențiale. Viorica Dăncilă povestește:

Parcă vrând să se răzbune pe Marcel Ciolacu, care împreună cu Paul Stănescu au scos-o de pe lista pentru alegerile parlamentare, îl prezintă pe acesta într-o poziție cel puțin stânjenitoare:

Marele regretal al mandatului său, mai spune Dăncilă, este faptul că n-a fost la fața locului la mitingul din 10 august:

E clar că dacă românii de rând așteaptă curioși apariția cărții, unii pesediști de frunte tremură la gândul că s-ar putea regăsi în paginile ei.

C.R.