O mare sărbătoare în lumea creștină * Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

An de an, la 8 septembrie, crestin ortodocsii praznuiesc o mare sarbatoare: Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, cea considerata “Imparateasa Cerurilor” si “Maica Maicilor.

Aceasta minunata sarbatoare deschide noul an bisericesc ce a debutat in prima zi a lunii lui Rapciune.

Dupa cum ne spune Sinaxarul, tatal Sfintei Fecioare Maria, Ioachim, era fiul lui Barpatir, un urmas al regelui David, iar mama sa, Ana, era fiica preotului Matthan, ce se tragea din familia preoteasca a lui Aaron.

Fiind foarte bogati, cu toate ca-si duceau la Dumnezeu darurile indointe, ca buni crestini, pentru nerodire, erau defaimati ca nu aveau copii.

La un mare praznic al iudeiilor, Sfintii si Dreptii sai Parinti, aflati la o varsta inaintata, au mers la Templul din Ierusalim, dorind sa dea si ei jertfa lui Dumnezeu din averile lor.

Dar un preot iudeu, din acea vreme, i-a mustrat in public cu cuvinte grele pentru faptul ca indrazneau acest lucru fiind “sterpi si neroditori”.

Mahnit si rusinat, gandindu – se la cele intamplate, Ioachim s-a hotarat sa se duca pe munte, unde sa-si inteteasca postul si rugaciunea, poate, astfel, Domnul se va milostivi si le va darui un copil.

Sfanta Ana a incuviintat cele spuse de barbatul sau si, mergand acasa, la Nazaret, dupa ce a facut multa milostenie, a intrat in gradina rugandu-se fierbinte Bunului Dumnezeu, cu durere in suflet si multe lacrimi.

Ca urmare, Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea si suspinurile si, trimitand pe Sfantul Arhanghel Gavriil la Ioachim, in munte, apoi la Ana, in gradina, acesta a vestit fiecaruia ca vor fi binecuvantati la batranete cu o fiica ce se va numi Maria, de care toate popoarele pamantului se vor bucura.

Asadar, la 8 septembrie, in anul 20 I. Hr., venea pe lume Fecioara Maria, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, model de credinta, ocrotitoare si multajutatoare a celor crestini.

Despre maretul praznic al Nasterii Preacuratei Fecioare Maria, parintele arhimandrit Cleopa, intr-una din predicile sale, spunea: ”Ziua aceasta vine la noi cu lumina duhovniceasca, cu bucurie sfanta, fiindca astazi s-a nascut Maica luminii si a bucuriei. Astazi se vesteste mila si izbavirea neamului omenesc, caci s-a nascut Maica milei si a milostivirii.Nu praznuim nasterea vreunui sfant, ci nasterea aceleia ce este mai sfanta decat toti sfintii. Nu sobor de ingeri se cinsteste acum, ci nasterea Imparatesei ingerilor. Nu maica de imparat pamantesc s-a nascut, ci insasi Maica Domnului si Dumnezeului slavei. Astazi, Imparateasa fapturii si Doamna lumii, din pantece sterp Sfanta Maria Mica si neroditor a rasarit”.

In calendarul crestin-ortodox, Sfintii Parinti ai Maicii Domnului, Ioachim si Ana, sunt sarbatoriti impreuna, in fiecare an, in ziua de 9 septembrie.

Sfanta Maria Mica, calendaristic, inseamna sfarsitul verii si inceputul anotimpului toamna.

In ziua aceasta se poate petrece fiindca astazi sunt sarbatoriti toti cei care poarta numele de Marin si Maria.

Leon ARMEANCA