Noile certificate de producător agricol vor intra în vigoare de la începutul anului 2014

La recenta întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că proiectul privind introducerea atestatelor şi certificatelor de producători va fi adoptat săptămâna viitoare în Guvern. Conform noului act normativ, certificatele eliberate de primării vor fi avizate şi de către asociaţiile reprezentative la nivel comunal, judeţean şi naţional. “Astfel, spune ministrul Constantin, ne asigurăm că cine produce pe cinci hectare vinde marfa de pe cinci hectare şi nu de pe 50 sau 500 de hectare. Există şi astfel de cazuri, de persoane care au un drum mai uşor către pieţele de desfacere, mergând cu foarte multe produse pe zona de evaziune fiscală. Ne asigurăm, astfel, că producătorul are unde să îşi desfacă produsele şi nu mai este păcălit de anumiţi oameni, care obţin pe diferite căi certificatele de producători”. Respectivul act normativ prevede că pe toată durata transportului, dar şi la vânzările cu amănuntul, cât şi la comerţul en-gros marfa trebuie însoţită de certificatul de producător, dar şi de producători, care trebuie să aibă în permanenţă asupra lor actul de identitate.
Proiectul prevede şi procedura de obţinere a atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deţinătorului de a desfăşura o activitate economică în sectorul agricol şi regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector. Atestatul de producător va cuprinde informaţii şi date privind temeiul legal al eliberării acestuia, numele şi prenumele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în Registrul Agricol deţinut de unitatea administrativ teritorială pe a cărei rază se află ferma/gospodăria, producţiile estimate a fi obţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării. Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii.
Din motive tehnice, dar şi din cauza costurilor mari de editare s-a renunţat la introducerea cardului de acces în pieţe pentru producători.
De asemenea, proiectul mai prevede şi regimul de întocmire şi utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, respectiv a documentului utilizat de persoana fizică care deţine atestat de producător, pentru exercitarea actului de comerţ cu ridicata sau cu amănuntul a produselor agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie.
Amenzi drastice pentru cei ce încalcă legea
Sancţiunile prevăzute în proiect pentru persoane fizice şi juridice care încalcă legea arată că nerespectarea prevederilor din acest act normativ se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, dar şi cu confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol aflate la vânzare. De asemenea, pentru administratorii pieţelor, se prevede o amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.

George ZAVERA