Noapte albă în Teleorman

Marţi noapte, înainte de instalarea codului portocaliu, pentru membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost o noapte albă, pentru că aceştia au fost solicitaţi să intervină pentru rezolvarea unor situaţii de forţă majoră, în cazul unor autoturisme rămase blocate în nămeţii de zăpadă.
Astfel, în jurul orelor 23.17, pe numărul unic de urgenţă 112, s-a solicitat ajutor pentru deblocarea unei autoutilitare şi a unui autoturism, rămase blocate între sulurile de zăpadă, create de viscolul puternic, pe drumul ce leagă localităţile Dobroteşti şi Tecuci.
Cei 6 pasageri ai autovehiculelor au fost scoşi de către membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Dobroteşti, care a acţionat cu utilajele proprii. Persoanele aflate în dificultate au fost transportate în localitatea Tecuci, fiind în afara oricăror pericole.
În jurul orelor 02.22, o altă autoutilitară a rămas blocată pe DJ 506, la 1 km distanţă de localitatea Gălăteni. În acest caz, dispecerii din cadrul Dispeceratului integrat ISU – Ambulanţă au luat legătura cu membrii CLSU Gălăteni, care, cu tractorul din dotare, şi cu sprijin din partea drumarilor, au scos autovehiculul dintre sulurile de zăpadă, cei trei pasageri fiind în afara oricărui pericol.
După o jumătate de oră, o ambulanţă S.A.J. Teleorman care se deplasa pentru preluarea unui pacient din localitatea Copăceanca, pe DJ. 703, a rămas înzăpezită.
În acest caz, au acţionat dispecerii care au luat legătura cu CLSU Călineşti şi drumarii judeţeni, trimiţând în zonă, în cel mai scurt timp, un tractor şi un utilaj de deszăpezire. După manevrele specifice de deblocare a ambulanţei, aceasta a ajuns la pacient în timp util, l-a preluat şi l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Iar în jurul orelor 03.18, un alt autoturism cu trei pasageri a rămas blocat pe DJ 506, la ieşirea din localitatea Beiu spre Cervenia. Aici au intervenit membrii CLSU Ştorobăneasa, cu un utilaj, iar pasagerii au putut să-şi reia traseul în siguranţă.
Toate aceste cazuri au fost rezolvate cu succes, fără pierderi de vieţi omeneşti.
Însă, situaţia s-a complicat odată cu reinstalarea codului portocaliu, atunci când în judeţul nostru s-au blocat 13 drumuri judeţene, iar opt localităţi au fost izolate.

M.M.