Neglijenţa era să o coste viaţa

Maria N., din municipiul Turnu Măgurele, în ziua de marţi 5 februarie 2013, din neglijenţă ori necunoaştere, a depozitat între soba din teracotă şi un zid mai multe lemne de foc cu scopul de a le usca. Din cauza efectului termic, în jurul orelor 21.00, acestea au luat foc, motiv pentru care, speriată, proprietara a alertat pompierii militari turneni. Intervenţia rapidă a acestora, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, a condus la localizarea şi lichidarea incendiului înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri aflate în apropiere sau la întreaga locuinţă.
Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 150.000 de lei, iar cea a pagubelor la aproximativ 100 de lei. La această intervenţie nu s-au înregistrat victime.

Mirel MANAFU