Natura 2000, cel mai avansat şi flexibil sistem de conservare a biodiversităţii

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă au organizat marţi 21 mai 2013, la Palatul Parlamentului, conferinţa naţională Natura 2000 – opţiunea verde pentru bunăstarea României. Evenimentul s-a derulat în cadrul campaniei naţionale de conştientizare “InfoNatura2000” pentru a reafirma importanţa economică pe care o au biodiversitatea şi păstrarea unui mediu înconjurător sănătos.
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat printre altele, că reţeaua Natura 2000 reprezintă cel mai avansat şi flexibil sistem de conservarea a biodiversităţii la nivel internaţional şi a reafirmat sprijinul oficial pentru acţiunile de protejare a naturii susţinând că acest subiect trebuie să se alăture priorităţilor de pe agenda publică. Comisarul european pe probleme de Mediu, Janez Potočnik a subliniat prin mesajul video faptul că societatea actuală trebuie să caute soluţii de dezvoltare economică împreună cu natura, nu împotriva acesteia. Noţiunea de infrastructură verde fiind în centrul acestei abordări şi a politicii comunitare de mediu. Acesta a fost completat de mesajul video transmis de Comisarul european responsabil de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş care a spus că România se află la răscruce şi încă nu e prea târziu să aleagă modelul de dezvoltare care protejează resursele naturale, în acest sens viitoarea Politică Agricolă Comună urmând să ofere statelor membre instrumentele de care au nevoie. Au mai susţinut prezentări Radu Vădineanu, manager Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Pia Bucella şi Marco Fritz, membri în DG Mediu, Comisia Europeană, Alina Ujupan, membră în cabinetul Comisarului Dacian Cioloş, Ivan Patzaichin despre iniţiativa de ecoturism Triunghiul biodiversităţii Mila 23 – Crişan- Caraorman. Iar Atena Groza a vorbit despre “Strategia Naţională pentru Conservarea Biodiversităţii 2013-2020”.
În ceea ce priveşte campania de conştientizare a importanţei conservării biodiversităţii, aceasta va continua în perioada următoare cu organizarea a 8 seminare în fiecare regiune de dezvoltare, la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor de mediu, instituţii publice, camere de comerţ, institute şi universităţi, administratori şi custozi. Proiectul cu titlul InfoNatura 2000 – “Campanie naţională de conştientizare privind importanţa conservării Biodiversităţii prin Reţeaua Natura 2000 în România” este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. Durata proiectului este de 36 de luni, între 14 decembrie 2010 – 31 decembrie 2013.

M.M.