Muzeul Județean Teleorman: Vasul de ofrandă de tip „Gârla Mare-Cârna”, descoperit la Zimnicea

Vasul a fost descoperit în anul 1969 de către arheologul Alexandrina Alexandrescu în situl numit „Câmpul Morților”, mai precis în necropola atribuită epocii bronzului târziu, cultura Zimnicea-Plovdiv (sec. XIV î.Hr.).

Vasul de ofrandă, care fost depus în mormântul unui adolescent, a aparținut culturii Gârla Mare-Cârna, fiind considerat un „import” din această arie culturală specifică sud-vestului României.

Este de dimensiuni medii, de formă bitronconică. Fundul este inelar, iar corpul este prevăzut cu trei proeminențe conice. Gâtul este ușor arcuit, iar toarta este supraînălțată.

Vasul este bogat decorat prin incizare, imprimare și încrustare cu o pastă albă care scoate în evidență motivele decorative pe fondul de culoare maroniu-gălbuie a vasului. Gâtul prezintă un motiv în formă de ghirlandă, urmată de o bandă formată din impresiuni succesive, semicirculare. Zona centrală a corpului este împărţită prin câte trei linii verticale în opt zone metopice, având în centru un motiv circular. Inelul dinspre fundul vasului este decorat cu o mică ghirlandă formată prin impresiuni semicirculare.

Toarta prezintă la exterior o bandă verticală realizată din mici impresiuni spiralice, suprapuse, iar la interior spre buză un motiv ce se aseamănă cu o ancoră modernă.

Un alt vas aparţinând aceleiaşi culturi forma inventarul mormântului numărul 11, iar în mormântul numărul 17 s-a descoperit o cană din arealul culturii Tei.

Vasul de ofrandă Gârla Mare-Cârna este o piesă foarte importantă, deoarece atestă legătura şi contemporaneitatea dintre mai multe culturi ale epocii bronzului târziu de pe teritoriul ţării noastre.

Sursa și sursa foto: Muzeul Județean Teleorman

Cornelia RĂDULESCU