Muzeul Județean Teleorman: 25 de ani de la începerea cercetărilor arheologice de la Vitănești „Măgurice” (I)

La Vitănești se desfășoară unul dintre cele mai longevive proiecte de cercetate arheologică, aceea a așezării eneolitice de tip tell, punctul „Măgurice”, proiect care a debutat în anul 1993 și care continuă și acum.

Așezarea gumelnițeană de tip tell datează de acum 6000 de ani și se află în comuna Vitănești, în fostul sat Găvănești, la 7 km nord-est de municipiul Alexandria.

Situl, cu diametrele la partea superioară de 40x45m și o înălțime de 6,5m, este amplasat în apropierea terasei de nord-est, care coboară spre lunca râului Teleorman.

Prima semnalare a sitului „Măgurice” datează din anul 1904 și i se datorează lui Atanasie Bârleanu și Radu Băloescu („Monografia comunei rurale Măgura”).

Cercetările arheologice au început în anul 1993, sub forma unor săpături de salvare, coordonate de Silvia Marinescu-Bîlcu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, ulterior de Radian Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României, cu colaborarea permanentă a Muzeului Județean Teleorman.

Este de datoria noastră să spunem că este o încântare să te afli în preajma acestui om deosebit, Radian Andreescu, care transmite celor din jur nu numai informații, ci și pasiunea pentru munca pe care o desfășoară.

Principalele obiective ale cercetărilor arheologice au fost descoperirea primului nivel de locuire și săparea unei suprafețe de control stratigrafic care să evidențieze evoluția culturală a așezării.

Suprafața tell-ului a fost împărțită în două sectoare, X și Y, împărțite, la rândul lor, în suprafețe de 10x10m, iar acestea în carouri de 2x2m.

Cercetările au debutat în sectorul de sud-vest (SX), care părea mai puțin afectate de lucrările agricole.

Începând cu anul 2008, cercetările au fost extinse și în sectorul de nord-est (SY).

În suprafața A-G, plasată în marginea de est-sud-est a așezării, a fost deschisă secțiunea de control stratigrafic.

Ulterior, pentru a avea o evaluare rapidă a situației stratigrafice și pentru a stabili legăturile dintre așezare și mediul natural, au fost trasate pe panta de sud-vest a tell-ului două secțiuni de 16x1m, denumite sondaje sedimentologice.

Aceste sondaje au arătat evoluția așezării.

Astfel, după un prim nivel de locuire aparținând probabil fazei Gumelnița A1, cea mai veche fază, urmează un nivel natural, fără depuneri, care poate să indice fie o perioadă de abandonare a așezării, fie anumite lucrări de înălțare a nivelului locuirii, ipoteze legate de intensificarea activității aluviale a râului Teleorman.

Urmează o a doua etapă a locuirii, mult mai consistentă, nivelul antropic măsurând mai mult de patru metri grosime, etapă care cuprinde fazele Gumelnița A2 și Gumelnița B1.

Au fost descoperite 17 locuințe și un bogat material arheologic.

Locuințele, în special cele ale ultimului nivel de locuire, Gumelnița B1, 8 la număr, sunt destul de prost conservate, datorită lucrărilor agricole și intervențiilor moderne.

Ele aveau o formă rectangulară, la construcția lor fiind folosit mult lemn și chirpici.

Unele locuințe par a avea două camere, fiecare având vatră.

Toate aceste lucruri le-am aflat de la arheologul Radian Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României și din materialul pus la dispoziție de Pavel Mirea, directorul Muzeului Județean Teleorman, cărora le mulțumim și le dorim succes în acțiunile pe care le desfășoară.

Cornelia RĂDULESCU