Multe incidente electorale! 5 dosare penale și 2 amenzi

Alegerile locale de duminică nu au fost lipsite de incidente electorale. 17 sesizări au fost înregistrate la poliţie, dar deocamdată doar 5 au fost confirmate şi s-a deschis dosar penal.

17 incidente electorale, 5 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale. Acesta este bilanțul alegerilor locale din județul Teleorman.

”La nivelul județului Teleorman procesul de votare s-a încheiat, fără a mai fi înregistrate incidente. Din totalul celor 17 incidente sesizate, în cinci cazuri au fost întocmite dosare penale, iar în alte două au fost aplicate sancțiuni contravenționale”, spun polițiștii din Teleorman.

Polițistii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Nanov au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în proximitatea secției de votare din comuna Călinești. După ce a ieșit din secția de votare, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

La nivelul județului Teleorman dosarele penale au fost întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. A existat și o fraudă la vot. O persoană ar fi votat fără să aibă acest drept, la secții de votare din localitățile Gărăgău, Plosca și Tătărăști de Jos.

C. DUMITRACHE