Ministrul agriculturii, Adrian Oros * Și în acest an, apicultorii vor primi bani pentru compensarea pierderilor de venit

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, îi asigură pe apicultorii români că și în acest an vor primi an un ajutor de minimis pe familie de albine, care să-i ajute să-și recupereze o parte din pierderile cauzate de secetă, dar și de pandemia de coronavirus.

“Seceta și tot ce s-a întâmplat anul acesta a afectat nu numai culturile agricole, ci și pe apicultori și suntem la curent cu problemele pe care le au apicultorii în acest an, care este un an mai deosebit, mai dificil. Un an în care, peste evoluția acestei pandemii, s-a suprapus și seceta extremă, cu consecințe grave asupra cultivatorilor de cereale, dar și a apicultorilor. Gândim și analizăm foarte serios posibilitatea ca în acest an să acordăm un ajutor de minimis pentru familiile de albine. Și, cu siguranță, o să acordăm și-n acest an acest ajutor de minimis, pentru că suntem conștienți de pierderile de venit pe care și apicultorii le au în acest an din cauza secetei”, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Oros.

După cum se știe, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Agriculturii, anul trecut, apicultorii români au primit un ajutor de minimis de 20 de lei / familie de albine pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis acordată anul trecut apicultorilor a fost de 37 milioane de lei. Conform unor surse din cadrul Ministerului Agriculturii, ajutorul de minimis promis apicultorilor pentru acest an va fi, ca și anul trecut, în valoare de 20 de lei pentru fiecare familie de albine.

Ca și anul trecut, vor beneficia de ajutor de minimis:

  • apicultorii persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
  • apicultorii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
  • apicultorii persoane juridice, precum și oricăror forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

George ZAVERA

Lasă un răspuns