Mihai Eminescu, 164 de ani de la naştere

Biblioteca Judeţeană “Marin Preda”, Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Galeriile de Artă “Pavel Temov”, Centrul de Conservare şi Valorificare a Folclorului Teleorman, sunt instituţiile în cadrul cărora, ieri au fost marcaţi cei 164 de ani care s-au scurs de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu.
La Biblioteca Judeţeană Marin Preda, instituţie a Consiliului Judeţean Teleorman, simpozionul dedicat lui Mihai Eminescu, luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu s-a derulat sub semnul Zilei Culturii Naţionale, care, începând cu anul 2011, se sărbătoreşte în fiecare la data de 15 ianuarie.
Programul prin care a fost omagiat marele Eminescu s-a desfăşurat la sala de lectură a bibliotecii, sub genericul “Eminescu – mereu prezent în inimile noastre”.
Mai întâi, cei care au susţinut comunicări tematice, au fost Ileana Nuţă profesor de limba şi literatura franceză a cărei lucrare s-a intitulat “Dor de Eminescu” şi Adrian Pârvulescu, profesor de limba şi literatura română, care a susţinut un referat despre “Bătrânul dascăl obişnuit şi geniul brudiu”, ambii profesori sunt de la Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria.
Adrian Pârvulescu a fost cel care a recitat şi poezia “Pe lângă plopii fără soţ” – versiune în limba engleză. Un alt moment poetic, reprezentând dramatizarea “Împărat şi proletar”, a fost susţinut de elevi din cadrul aceluiaşi liceu. Tot cu această ocazie, la eveniment a mai participat şi un grup de profesori de la Şcoala din comuna Conţeşti.
Adela Anghel profesor de limba şi literatura română a prezentat un alt referat, despre proza lui Eminescu, continuat de un studiu realizat de Elena Mărunţelu, profesor de limba şi literatura română.
Simona Daniela Ghiţă, un alt cadru didactic de la Şcoala Gimnazială din Conţeşti, a adus în lumină publicului prezent o lucrare despre miturile eminesciene.
Iubirea, unul dintre cele mai importante elemente întâlnite în poezia lui Eminescu, a fost dezbătută de Luminiţa Răduț, profesor la Şcoala Gimnazială Conțeşti. Personalitatea lui Eminescu – faţa lui, au fost atent studiate într-o lucrare scrisă de profesor Florentina Gîtlan. Iar despre natură, un alt element des întâlnit în creaţia lui Mihai Eminescu, a vorbit profesor Mădălina Pesa.
De asemenea, nu putea fi trecută cu vederea nici relaţia de iubire dintre Eminescu şi Veronica Micle, aspect nuanţat într-un referat de către Anca Vasile, profesor la Şcoala Gimnazială “Ştefan Cel Mare” Alexandria. Victoriei Danciu, profesor de limba şi literatura română i-a revenit sarcina de a povesti în câteva cuvinte alte aspecte legate de Eminescu cât şi de lectura sa, aspecte surprinse într-un referat elaborat special pentru acest eveniment.
Programul care s-a dovedit a fi destul de amplu, a continuat cu dramatizarea “Luceafărul” şi un alt moment muzical “Sara pe deal”, realizat de către elevii liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, pregătiţi de profesorii (Mariana Bozeanu, Dinu Caliopi, Ruxana Ilie, Nicoleta Cîrnaru, Victoria Daciu).
Câteva aspecte ale prieteniei legate între Eminescu şi Creangă, au fost consemnate de către un alt cadru didactic, Cristina Frumosu, profesor de limba şi literatura română de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” Alexandria.
Elevii Denisa Opriș, Alex Bondar, Cătălina Nicolescu, Cristina Bizadea, Răzvan Mitroi, Ana Maria Ghica, Ștefania Cristea şi Teodor Oancea, alături de profesorul lor Marian Căldăruşă, au interpretat piese pe versurile lui Eminescu, astfel încât întâlnirea aproape că s-a transformat într-un cenaclu.
Şi pentru ca totul să fie, ca la carte, cum se spune, la sala de lectură, a fost organizată o expoziţie de carte tematică din fondul de documente al bibliotecii judeţene, cu titlul “Eminescu – mereu prezent în inimile noastre”, dar şi două expoziţii grafică, realizate de elevul Cristian Sârbu şi cunoscutul artist plastic Costel Lupu, ale cărui lucrări sunt grupate sub titlul “Emineşciană”. Ambele expoziţii vor rămâne deschise publicului până la data de 22 ianuarie 2014.
M.M.