Micuțul blocat în puț, salvat după 11 ore de intervenție, în stare gravă

După 11 ore în care copilașul, în vârstă de nici doi ani, din Balta Sărată, a fost blocat într-un puț adânc de 16 metri, cu jumătate de corp în apa rece ca gheața, salvatorii au reușit să-l scoată la suprafață. Copilul, scos în viață din puțul în care a stat aproape 11 ore, a fost preluat de personalul de pe ambulanță, care i-a acordat primul ajutor, după care a fost dus la elicopterul SMURD aflat pe un câmp de la marginea satului. Acesta l-a transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Bucuria recuperării copilului a fost umbrită de agravarea stării de sănătate a micuțului. Se pare că, la ceva timp după ce a fost scos din fântână, micuțul a intrat în stop cardio-respirator,fiind resuscitat. De altfel, și mama micuțului, însărcinată în opt luni, se află internată la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, după ce, din cauza atacului de panică, i s-a făcut rău în repetate rânduri.

Dacă pompierii au făcut tot posibilul pentru salvarea micuțului blocat în puț, acum medicii sunt cei care luptă pentru a-l ține în viață pe copil și pentru recuperarea lui.

Potrivit Digi24, în cursul dimineții de ieri, medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu erau rezervați în ceea ce privește recuperarea copilului.

Conform aceleiași surse, medicul de la unitatea spitalicească unde este internat micuțul a declarat, ieri dimineață, că „deocamdată toate manevrele sunt de reanimare, nu se fac intervenții chirurgicale sau de alta natură, totul e pe reanimare hidroelectrolitică, pe antibiotico-terapie, pe un suport ventilator, în continuare este ventilat mecanic. Temperatura corpului s-a stabilizat de la venire, din cursul nopții deja avea o temperatură normală a corpului când a urcat pe ATI, doar că această problemă pulmonară probabil că va trece mai greu”.

Nefericitul eveniment s-a petrecut marți dimineață, în jurul orelor 10:00, când pompierii din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost anunțați cu privire la incident. La fața locului au acționat însă, forțe de intervenție, atât de la nivel județean cât și național. Pompierilor teleormăneni li s-au alăturat, în acțiunea de salvare, și salvatori de la ISU al municipiului București, și pompieri din cadrul ISU Olt.

Potrivit purtătorului decuvânt al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, Gelu Dragomir, peste 40 de pompieri au depus eforturi susținute în misiunea contracronometru de salvare.

M. MEILĂ