Mentori de dezbateri și educație democratică

Peste 100 de profesori din nouă județe ale României vor fi mentori de dezbateri și educație democratică pentru 500 de elevi din zone rurale și școli dezavantajate.

În perioada octombrie 2019- mai 2020 Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) organizează „Future Citizens 2.0”, primul proiect educațional de anvergură națională în care liceeni din zonele rurale și medii defavorizate și profesorii lor primesc, timp de 5 luni, susținere, resurse și mentorat pentru a deprinde abilități de discurs, argumentare și educație democratică.

Proiectul, desfășurat în parteneriat cu Funky Citizens, este finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii.

În cadrul proiectului, peste 100 de profesori înscriși, din 9 județe diferite (Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Neamț, Teleorman și Vaslui) vor fi formați și îndrumați de traineri cu experiență în dezbateri academice pentru a putea, la rândul lor, ghida 500 de liceeni să deprindă cunoștințe din aria persuasiunii, a analizei argumentative și a valorilor democratice și civice.

Profesorii doritori se pot înscrie în proiect completând un formular electronic până la data de 7 noiembrie, unde pot aplica individual sau în echipe de 2 persoane. Participanții înscriși au oportunitatea de a lua parte la un training de inițiere în formatul de dezbateri academice, ținut de către traineri cu experiență în dezbateri academice și vor fi susținuți atât cu resurse, cât și cu sesiuni de coaching de către mentori regionali din rețeaua ARDOR pe tot parcursul proiectului.

Pe lângă training-ul inițial de formare, cadrele didactice participante vor fi sprijinite cu resurse și expertiză din partea unor coordonatori județeni pentru a-și deschide un club de dezbateri și argumentare în școlile lor. Ei vor susține sesiuni de dezbateri și civism pe o perioadă de 5 luni pentru aproximativ 500 de liceeni. La finalul acestei perioade, atât profesorii, cât și elevii vor participa la o competiție locală în care vor putea pune în practică ceea ce au învățat pe tot parcursul proiectului.

Funky Citizens este o organizație neguvernamentală care încurajează cetăţenii să ia parte la procesul decizional. Organizația dezvoltă proiecte și instrumente de educație civică ce pot duce la acțiune, încurajând cetățenii să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării.

Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) este una dintre cele mai relevante organizații neguvernamentale din domeniul educației din România. ARDOR este o rețea de asociații regionale care lucrează cu mai mult de 250 de instituții de învățământ la nivel național și are mai mult de 5000 de beneficiari anuali. Scopul ei este de a răspândi în cât mai multe contexte educaționale instrumentul numit debate și valorile asociate acestui instrument (respect, toleranță, argumentare, coerență, gândire critică etc.).

ARDOR are 20 ani de experiență în programe educaționale la nivel național: organizează cursuri de formare pentru cadre didactice și tineri, dezbateri publice, concursuri de dezbateri, realizează materiale educaționale pentru folosirea metodelor de educație deliberativă la clasă sau în diverse contexte educaționale, colaborează cu instituții de prestigiu precum Ministerul Educației Naționale, Consiliul Britanic, Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, UNICEF.

Cornelia RĂDULESCU