Made in România

Încă o tragedie marca „Made în România” s-a întâmplat săptămâna trecută la Mamaia când un apartament a luat foc. În film se vede clar disperarea unei femei care se agățase de balcon la etajul șase și lupta pentru fiecare secundă de viață în speranța că „pompierii de la sol” vor întinde o prelată sau scara hidraulică să o salveze. Asta se întâmplă însă doar la Hollywood în filmele cu „happy end” când în aplauze, felicitări și îmbrățișări se termină filmul. Dar cum „viața bate filmul” am văzut cu toții cum „pompierii noștri” stăteau nepăsători, unul butonând telefonul, alții stând de vorbă, iar după ce biata femeie a căzut paramedicii au luat-o de mâini și de picioare să o transporte. Ironic parcă, la câteva zile pompierii s-au deplasat la un incendiu izbucnit în subsolul unui bloc cu mașina prevăzută cu „scară hidraulică”. No comment!

Mihail TĂNASE

Lasă un răspuns