Locuitorii din Roșiorii de Vede, rugați să doneze haine și alte bunuri

Acțiune caritabilă la Roșiorii de Vede. Inspirați de o activitate similară desfășurată în Alexandria, reprezentanții Primăriei roșiorene îi invită pe locuitorii municipiului să doneze haine și alte bunuri pentru ajutorarea celor mai puțin norocoși.

Ideea organizării unei colecte publice îi aparține viceprimarului din Roșiorii de Vede, Cristiana Piper-Savu. Inspirată de o acțiune similară organizată de elevii Colegiul ”A.D. Ghica” din Alexandria, viceprimărița îi cheamă pe roșioreni să îi ajute pe semenii lor mai puțin răsfățați de soartă.

„Ai trăit sentimentul de bucurie când ai ajutat pe cineva ? Donează haine, cărți, jucării, electrocasnice, obiecte de mobilier și orice altceva ce ție îți prisosește, iar pentru alții poate însemna mult. Ți-au rămas mici hainele de anul trecut ? Te-ai mutat și nu știi ce să faci cu toate cărțile care nu mai au loc în bibliotecă? Sigur există cineva care se va bucura de ele! Depinde doar de tine să-i faci să vadă lumea mai frumoasă”, scrie Cristiana Piper-Savu pe pagina personală de facebook.

Roșiorenii care vor să ajute, în preajma Sărbătorilor Pascale, au la dispoziție două corturi special amenajate pentru această cauză.

”Prin grija personalului nostru de la Serviciul de asistență socială și autoritate tutelară, toate obiectele donate vor fi sortate (pe mărime și sex) și vor fi distribuite, în fiecare zi de vineri, persoanelor aflate în evidențele noastre. Ne puteți sesiza cu privire la copii, familii sau persoane singure care au nevoie de ajutorul nostru la punctul nostru de colectare amenajat în piata centrală. Vă așteptăm alături de noi !”, mai spune viceprimarul Cristiana Piper-Savu în postare.

Donațiile pot fi făcute în perioada 20 martie – 09 aprilie, la cele două corturi amplasate în zona pieței centrale.

C. DUMITRACHE