Liberali despre buget

Despre câți bani primesc ministerele, despre feptul că SRI și STS primesc bani în plus, despre faptul că există după declanșarea crizei nemulțumiri și în PNL, pe tema bugetului de stat și al asigurărilor sociale, se pot discuta multe. Bugetul consolidat al statului ar putea înregistra anul acesta un deficit de 6,7% din PIB, revizuit după declanșarea crizei coronavirus, care a condus la un efort suplimentarla nivelul bugetat de aproximativ 3 % din PIB față de proiecția initială, se arată în comunicatul de presă al ministerului Finanțelor.

Astfel, Ministerul Muncii și Protecției sociale primește 8.103,9 milioane de lei, în principal, plus 1.889 milioane lei pentru indemnizații în urma suspendării activității. Ministerul Sănătății primește în plus 3.796 milioane lei. Ministerul Finanțelor Publice primește 3,215 milioane lei. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației primește în plus 1.000 de milioane de lei. Ministerul Afacerilor Interne primește 586,2 milioane lei. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicației primește 135 milioane lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale primește în plus 199 milioane lei. Autoritatea Sanitar Veterinară, Serviciul de Telecomunicații Speciale primesc fiecare câte 27,5 milioane lei, SRI primește 13,2 milioane lei. Ministerul Afacerilor Externe primește 6,5 milioane lei, Ministerul Apărării Naționale primește și el bani precum și Ministerul Tineretului și Sportului, precum și celelalte structuri ministeriale care primesc mai mulți sau mai puțini bani.

Sumele acestea se pot modifica la votul din Parlament.Despre proiectul de buget al liberalilor, care este în dezbatere publică, deputatul PNL de Teleorman Costel Barbu afirmă că este un buget echilibrat pentru vremurile de astăzi. Deputatul Costel Barbu afirmă totodată că este greu să împarți banii puțini pe care îi ai, către toți care au nevoi.

În altă ordine de idei, vorbind despre amenințările lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, cu o moțiune de cenzură la sfârșitul lunii februarie, deputatul liberal de Teleorman, Costel Barbu declară că aceasta nu ar avea nici o șansă. Coaliția de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR este de neclintit în acest moment. Felul cum au fost împărțiți banii la buget nu reprezintă un motiv pentru o moțiune de cenzură, care oricum nu ar trece.

Ioan DUMITRESCU