Laptele presupus a fi contaminat cu aflatoxină nu a ajuns la consumatori

De mai bine de o săptămână de zile, în mass media centrală şi locală au apărut o serie de articole care au pus pe jar consumatorii de lapte din România. După ce în Serbia, Croaţia şi Bosnia au fost descoperite la vânzare loturi de lapte care conţinea aflatoxină, respectiv o toxină produsă de sporii ciupercilor Aspergillus flavus, care pot proveni din furajele administrate animalelor, au început să existe suspiciuni că şi România s-ar putea confrunta cu o astfel de problemă. Controalele inopinate dispuse de către ministrul agriculturii, Daniel Constantin, efectuate imediat la loturile de lapte trimis spre comercializare au avut drept rezultat descoperirea a două loturi de lapte care conţinea aflatoxină, unul dintre loturi provenind din Ungaria, altul de la un producător român. Laptele respectiv a fost imediat retras de pe piaţă.
Preşedintele Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus demararea unor controale extinse la nivel naţional în ceea ce priveşte calitatea laptelui materie primă. Inspectorii din cadrul Direcţiilor judeţene Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat astfel de acţiuni de control, prelevând probe de lapte de la fermele de creştere a animalelor, de la centrele de colectare şi de la automatele instalate în pieţe pentru vânzarea laptelui crud, precum şi din loturile ajunse deja în unităţile de procesare. “În perioada 7-8 martie 2013, au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud. Au fost verificate unităţile din sectorul laptelui şi au fost prelevate 1.076 de probe de lapte crud şi lapte pasteurizat, destinat comercializării directe către consumatorul final, precum şi probe de lapte destinat procesării ulterioare, în vederea obţinerii produselor lactate. Conform datelor centralizate la nivelul ANSVSA, au fost analizate, până la acest moment, 543 de probe. La 5 dintre aceste probe există suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină şi, conform procedurilor, au fost transmise probele către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară pentru confirmare. Probele în care se suspicionează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la 2 unităţi de prelucrare a laptelui”, se arată în comunicatul ANSVSA.
Potrivit Autorităţii, loturile de lapte suspectate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând, după caz, să fie iniţiată alerta prin SRAFF, iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative.
Şeful ANSVSA a menţionat că laptele suspectat a fi contaminat nu a ajuns la raft.
Specialiştii sanitar veterinari şi în domeniul sănătăţii alimentelor spun că aflatoxina se regăseşte şi în alte produse de origine animală şi vegetală, aceasta reprezentând un pericol real pentru sănătatea consumatorilor doar în cazurile în care concentraţia acesteia în alimente este foarte mare, iar astfel de alimente sunt consumate o perioadă mai lungă de timp. Ori astfel de cazuri nu sunt posibile, întrucât în unităţile de procesare se fac analize obligatorii la toate alimentele procesate pentru consumul uman.

George ZAVERA