La venerabila vârstă de 103 ani, Alexandru Comănescu a sărbătorit Ziua Unirii sub faldurile Tricolorului

Alexandru Comănescu, unul dintre puţinii veterani teleormăneni din cel de-al doilea război mondial aflaţi încă în viaţă, şi care va împlini în curând venerabila vârstă de 103 ani, locuieşte în satul Udupu, comuna Tătărăştii de Sus. Născut la data de 13 septembrie 1911, în comuna Ciolăneşti Deal, nea Comănescu, aşa cum i se adresează tătărăştenii, de profesie pădurar, a avut o viaţă exemplară, prin care şi-a câştigat respectul comunităţii locale, al tuturor celor care l-au cunoscut, în diferitele împrejurări ale vieţii. Împreună cu soţia sa, care a părăsit această lume la vârsta de 89 de ani, a format o familie adevărată, cu dragoste de viaţă şi de semeni, bunul Dumnezeu hărăzindu-le să aibă 3 băieţi, o fată şi 6 nepoţi, care îl înconjoară dintotdeauna cu multă dragoste şi respect desăvârşit.
Încă sănătos şi cu dragoste de viaţă, atunci când este întrebat câţi are, Comănescu răspunde zâmbind : “Nici nu le mai ştiu număru!” Glumeşte desigur, pentru că, pur şi simplu, îşi aminteşte toate datele importante, care, într-un fel sau altul, i-au schimbat viaţa. Plecat pe front, la vârsta de 30 de ani, Alexandru Comănescu a petrecut aproape 4 ani pe câmpurile de luptă din Răsărit, timp în care a asistat la scene de groază, cu mulţi ostaşi răniţi şi mulţi alţii căzuţi la datorie, aşa cum i-a mărturisit, în urmă cu ceva vreme, învăţătorului jurnalist Armeanca Leon. A luptat în Basarabia – pe Nistru, la Odesa, pe malul Mării Azov şi la poalele Munţilor Caucaz. Se închină când îşi aduce aminte prin ceea ce a trecut şi spune că a avut noroc, scăpând ieftin de sub ploaia de gloanţe, din faţa bombardamentelor nimicitoare.
Pentru eforturile depuse pe front, pentru credinţa şi curajul cu care a luptat şi a reuşit să treacă peste toate momentele grele, caporalul Alexandru Comănescu, din Regimentul 4 – Artilerie Călăreaţă, a fost decorat cu medalia “Bărbăţie şi Credinţă” cu spade, clasa a- III, şi “Crucea Comemorativă” a celui de-al doilea război mondial (1941-1945). În anul 2011, la împlinirea vârstei de 100 de ani, lui Alexandru Comănescu, în semn de aleasă preţuire, i-a fost acordat titlul de “Cetăţean de Onoare al Comunei Tătărăştii de Sus”.
De un patriotism desăvârşit, Comănescu poartă cu drag medaliile în piept şi ţine cu sfinţenie legitimaţia de veteran emisă de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, iar cele mai importante evenimente care au marcat istoria României şi le petrece sub faldurile Tricolorului, aşa cu a sărbătorit şi ieri, de Ziua Unirii.
În respectul fără de margini pe care îl datorăm tuturor românilor adevăraţi, cu deosebire celor care şi-au riscat, de-a lungul tumultoasei istorii a neamului românesc, viaţa pe câmpul de luptă pentru apărarea şi reîntregirea patriei, ziarul nostru îi urează venerabilului veteran teleormănean Alexandru Comănescu să aibă parte de o viaţă cât mai lungă, cu multe bucurii şi în deplină sănătate!

George ZAVERA