La treabă, domnilor! S-ar putea ca lumea să observe că e mai bine fără voi

Pe vremea împușcatului circula o anecdotă cu mare succes la public. Cică Mitică l-ar fi întrebat pe Gogu: măi, de ce nu-și iau activiștii concediul toți odată? Iar Gogu i-ar fi răspuns: ca să nu observe poporul că merge treaba și fără ei.

Asta riscă să se spună și despre actuala Coaliție aflată la guvernare, care când tocmai terminase de împărțit funcțiile și sinecurile și voia să se apuce de guvernare, s-a trezit în vâltoarea unui război fratricid. Aripa pluseristă a noii încropeli politice, cea gălăgioasă și degrabă vărsătoare de sânge liberal, inițiatoare de revoluții de cafenea, nu pare dispusă să mai rabde tirania lui Cîțu, pe care-l acuză că apără mafia din Sănătate, odată ce l-a demis pe Vlad Voiculescu, politician de top, care refuză realitatea și încearcă s-o schimbe prin fals și uz de fals.

Zurbagii lui Barna și Cioloș, a căror singură doctrină este negarea până la neantizare a tot ce nu e pe placul lor, fac din demiterea lui Voiculescu, total îndreptățită după toate canoanele legale și constituționale, un capăt de țară. Și sunt gata să sparg Coaliția și să dea foc la țară pentru a-și impune punctele de vedere.

De cealaltă parte, liberalii, care simt cum li se scurg procentele de sub tălpi și văd cum deasupra sediului din Modrogan se adună norii negri ai lui 20%, încearcă să-și mai „repereze onoarea”, punându-se în călcâie în fața năvalei progresiste.

Băieții ăștia noi, școliți pe-afară, cu sau fără diplome, încearcă să ne facă să uităm de cei 15.000 de specialiști ai Convenției Democrate, dar când ne uităm la alde Năsui, Drulă, Stelian sau Vlăduț Voiculescu parcă-i vedem pe Ulm, Spineanu, Berceanu, Mureșan și Băsescu. Și ca să fie tacâmul complet, și pe cei vechi și pe cei noi, din CDR1 au CDR2, câștigarea alegerilor i-a prins cu pantalonii-n vine, adică total nepregătiți.

De aceea, în loc de o bună guvernare, în plină criză sanitară și economică, avem parte de o confruntare între politicieni de mucava, între partide istorice și partide isterice, între discursuri ditirambice, gen Cațavencu, toate în numele binelui public, pe care-l așteptăm de 31 de ani.

Trăim cea mai zbuciumată perioadă politică din 1999 încoace. Dacă defuncta Convenție Democrată era scuturată de minerii lui Cozma, iată că, azi, noua mineriadă e condusă de Dan Barna, care în fruntea hoardei pluseriste vrea să le arate urmașilor Brătienilor ce înseamnă “partidul-revoltă”, născut pe caldarâmul Pieției Victoria și moșit de Dide și Moroșanu, zis Ceaușescu.

Din păcate, pluserismul nu se mai revoltă împotriva corupției de orice fel, a furăciunii pur și simplu. Marele politician (mai mult la propriu) Dan Barna ne spune, ajuns la putere, că sfânta corupție e un fenomen marginal, raportat la dezvoltarea economică a țării. Nici împotriva minciunii și a demagogiei nu se mai revoltă domnul Barna. Treaba aia cu oamenii noi, nepătați și școliți, cinstiți și reformatori, a fost o chestie de campanie electorală.

Altfel se vede lumea de la putere!

Carmen ROBESCU