La tăiat de lemne de iarnă

Apropierea iernii îi împinge pe unii teleormăneni în afara legii. Pentru a face faţă frigului din case, unii aleg să-şi “procure” singuri materialul lemnos pe care să-l bage în sobă în zilele geroase. Din păcate pentru ei şi personalul Direcţiei Silvice este la datorie în aceste zile pentru a preveni aceste hoţii. Aşa se face că doi bărbaţi din comuna Drăcşenei sunt cercetaţi pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos.
“Poliţiştii din comuna Drăcşenei au fost sesizaţi de personalul de serviciu din cadrul Ocolului Silvic Roşiorii de Vede cu privire la faptul că în noaptea precedentă au fost tăiaţi şi sustraşi mai mulţi arbori din Pădurea Cucuieţi, situată în imediata apropiere a comunei Drăcşenei.
În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi suspecţii, S. Florin de 31 ani şi C. George de 25 ani, ambii din comuna Drăcşenei. S-a stabilit că suspecţii au sustras 3 metri cubi material lemnos, în valoare de 660 lei”, se arată într-o informare a poliţiei judeţene.
Pe numele celor doi bărbaţi a fost întocmit dosar penal.

C.D.