La mulţi ani, Mihai, şi la cât mai multe premii!

Colegul nostru Mihail Tănase împlineşte mâine 43 de ani, vârsta maturităţii pentru un bărbat, vârsta adolescenţei pentru marii poeţi. Pentru că Mihail Tănase este un poet adevărat în cea mai exigentă accepţiune.
Stau mărturie cele aproape 20 de volume publicate şi miile de poezii şi articole publicate de-a lungul vremii în presa cotidiană şi periodice, dar şi premiile obţinute la numeroase concursuri naţionale şi judeţene.
Cea mai recentă distincţie a fost un frumos cadou de ziua sa, concursul internaţional de poezie şi artă plastică la care a participat încheindu-se cu câteva zile înainte de aniversarea zilei sale de naştere.
Aflat la cea de-a treia ediţie, concursul „Dor de Eminescu”, organizat de Cenaclul „Sunetul Muzicii”, sub egida Asociaţiei „Sunetul Muzicii”, face parte din programul educaţional global, procesual şi integrativ SMILE 21+ (Strategii de Mediere pentru Inovaţie şi Leadership în Educaţie pentru o viaţă sănătoasă, responsabilitate socială şi dezvoltare durabilă) şi se adresează tuturor celor care, îndrăgind opera eminesciană, doresc să participe la concurs şi să contribuie totodată, indiferent de vârstă, la realizarea unor produse artistice având ca izvor de inspiraţie opera lui Mihai Eminescu.
La secţiunea poezie clasamentul a fost următorul: Premiul I: Emil Noni Iordache –Popeşti Leordeni; Premiul II: Laura Tugarev – Chişinău – Republica Moldova; Premiul III: Mihail Tănase – Plopii Slăviteşti – Teleorman.
Vă prezentăm mai jos câteva dintre creaţiile lui Mihai, un om pe care destinul l-a cununat cu suferinţa, dar Dumnezeu i-a dat puterea de a traversa pustiul singurătăţii şi al durerii, senin ca un mucenic, şi i-a dat puterea miraculoasă asupra cuvintelor, pe care le orânduieşte astfel încât ele să devină poezie, care e respiraţia lui Dumnezeu.
La mulţi ani, Mihai, şi la cât mai multe premii!

Te îmbrăţişăm cu prietenie,
Redacţia ziarului Mara

Ploaia s-a oprit
Atunci când ploua
potecile mi-erau ascunse…
Încercam să plutesc în
albastru – încercam să
respir firul de iarbă –
mă îmbătam cu un pumn de
frunze…
Atunci când ploua
eram speriat că timpul
nu va ajunge viitor,
desenam ani cu degetul pe
rană…
Ai apărut tu…
Surâs într-o lacrimă.
M-ai chemat din ploaie,
mi se părea că te cunosc de milenii.
Mi-era teamă că nu voi ajunge
la timp pentru a respira seninul
privirii tale.
Dar nu a fost aşa –
şi ploaia s-a oprit…

Nepăsare
Erai acolo,
sub bolta senină,
în mijlocul câmpiei,
culegând luceferi.
cu mâinile pe ochi,
Te ascundeai
de teama strălucirii
razelor.

Ştiai că te privesc
precum soarele
scuturându-se de
căldură.

Dar nu-ţi păsa:
a câta oară
mă învăluia
noaptea?

Dorinţă
M-aş face copac,
să-mi curgă toamna prin
crengi.
M-aş face clipă
pe retina vremii,
să văd cuvintele cum îţi
tulbură surâsul.
Amurg m-aş face
să-ţi înfior cărarea.

Un meşter priceput
m-aş face, să cioplesc
piatra cu lumina cărţii.

Un sărut m-aş face în
lacrima ta…

Te iubesc…
În zborul păsărilor de o noapte,
de o zi, de o lună, de o viaţă
ştiu că te iubesc
pentru că e toamnă
şi-ţi stă bine cu frunze
în păr…

Te iubesc
pentru că ziua este umbrită
cu ploi de suspin
sau de speranţă,
sau de pus pe rană,
ştiu că te iubesc
pentru că e toamnă,
amurgul ne leagă
ca o vrajă
sub aripa timpului…

Cu alţi ochi
Mă cheamă întunericul nopţii
şi-mi mângâie trupul însingurat.
Alerg spre zori
de-a curmezişul orizontului
privind colorata speranţă
cu alţi ochi.
Paşi –
tot mai nesiguri
se afundă pe cărări
de fum.
iar noaptea strânge lanţul
disperării în mine.

Fuga mea până când ascunsele
inele ale zorilor
se leagă de lanţul altor zori –

Mă întorc uneori în zorii aceia
să respir
palida trecere a timpului
din ultima noapte…