La mâna impostorilor, internetul e mai periculos decât kalashnikovul

Mai întâi vreau să fac o precizare: n-am folosit niciodată ziarul pe care-l finanțez pentru a răspunde unor atacuri la persoana mea. Mi-am exprimat opiniile doar atunci când a fost vorba de abuzuri oficiale, la nivel local, județean sau național, în rest am aplicat principiul „câinii latră, caravana trece”… Mai precizez că nu mi-am lăudat niciodată prietenii și nu mi-am atacat adversarii.

Azi mă văd obligat să pierd timp, prețios pentru mine, pentru a răspunde unei doamne care se pretinde a fi „jurnalist de investigație”, deși multă lume, inclusiv colegi de breslă, spun că nu este decât o “fomistă” care scrie la comanda unor afaceriști de paie și a unor politicieni de doi lei.

Soarta a fost miloasă cu ea, ajutând-o să ajungă ziarist, chiar dacă n-are nici talentul, nici studiile necesare, dar natura a fost nemiloasă pentru că a înzestrat-o cu o răutate nocivă și o lipsă de logică fundamentală. De aceea articolele ei sunt împănate cu minciuni și exagerări și parcă sunt scrise cu venin, când e vorba de oameni și fapte pe care ea sau „anturajul” nu-i agreează.

De curând m-a atacat gratuit și prostește în fițuica on-line, care-i găzduiește frustrările de fată bătrână, începând chiar din titlu, unde mă numește „băiat deștept”, în sensul de abonat la contracte cu statul. Păi dacă abia acum m-am făcut „băiat deștept”, cum puteam să am o istorie a afacerilor cu statul în domeniul construcțiilor de drumuri, numai ziariști pârâți ca Monica Vasilescu știu. Și de când asfaltarea drumurilor de la țară e reprobabilă, tot jurnaliști d-ăștia liberi pot să explice.

O fi chiar atât de greu să înțelegi că într-o economie dinamică, cum este cea de piață, diversificarea activităților este una dintre cheile succesului? Se pare că pentru șantajista de serviciu e chiar imposibil.

Creierul ei neted, de patinează și musca pe el, nu poate să înțeleagă nici cum am realizat eu atâtea lucruri și de unde am avut timp și resurse materiale și umane să le fac pe toate. O să-i explic eu cum. De aproape 30 de ani, ziua de muncă a mea și a familiei mele numără de la 10 ore în sus, banii i-am produs ori, când a fost cazul, i-am împrumutat de la bănci sau am accesat fonduri europene, iar cei peste 300 de angajați mi-au fost de ajuns până acum.

Și ca să nu se mai mire ca proasta-n târg în viitor, îi anunț, pe ea și pe susținătorii ei, că voi mai cumpăra utilaje, pentru a nu depinde de nimeni în realizarea contractelor. Care sunt perfect legale, așa cum chiar jurnalista lu’ pește prăjit confirmă prin atașarea paginii de pe SEAP la articolul respectiv. De exemplu, până în iarnă voi pune în funcțiune stația de asfaltare, esențială pentru activitatea unui drumar.

De ce nu scrie „atotștiutoarea” și despre firmele care „împrumută” utilaje până câștigă licitațiile sau despre cele care lucrează în „sistem barter” în Teleorman și județele învecinate (tu-mi cedezi asfaltul, eu îți dau gunoiul sau apa și canalizările)? Sau despre șmecherii care folosesc „insolvența” pentru a-și umple buzunarele și a nu plăti impozitele și taxele la stat? Cum să ieșim din sărăcie când firmele care dijmuiesc banii Teleormanului au sediul financiar în alte locuri, unde se duc și taxele și impozitele? La asemenea întrebări ar trebui să răspundă un jurnalist adevărat.

Dovada că semianalfabeta în jurnalistică scrie la comandă este apariția în aceeași fițuică on-line, a unui material despre deputatul PSD Paul Stancu, care a lucrat toată viața de până acum ca inginer constructor. Vezi, Doamne, el ar fi obținut „altă lucrare de milioane” pe bani publici, ca să nu se plictisească în Parlament.

O minciună cât Casa Poporului. Pentru că Paul Stancu nu mai are nicio legătură cu firma care a obținut lucrarea, după cum scrie chiar autoarea materialului, care-l citează pe patronul firmei unde a lucrat deputatul.

Și dacă știe asta, de ce-l mai atacă „jurnalista de investigații” pe deputat? Din interes (al altora), din invidie sau numai de amorul artei (ca să se dea mare) și să-i crească „acțiunile”? Oricare ar fi motivul, așa nu se face în jurnalismul serios.

Și dacă chiar e convinsă că e ceva în neregulă, există organe abilitate să facă lumină în asemenea cazuri. De ce nu li se adresează acestora? Sau este mai ușor și mai „rentabil” să minți la ziar decât să faci o plângere penală, riscând o acuzație de denunț calomnios?

De aceea, (ne)stimată doamnă, vă dau un sfat prietenesc: Lăsați-vă de meserie ori faceți-o cum trebuie, ca să nu vă mai faceți de râs pe internet!

Florică MARA