La MAI, scandal baban pentru noua Carmen Dan

Ne-am obișnuit ca de 1 Decembrie să asistăm la o ploaie de stele, de ordine și medalii. Anul acesta, președintele Iohannis a făcut, probabil, scurtă la mână semnând nu mai puțin de 99 de decrete. Medici civili, medici militari, universități, de medicină și farmacie, ofițeri din MAPN, SRI, STS, SPP și MAI. Printre cei propuși de ministrul Vela s-a numărat și Gabriela Mădălina Cenușă, referent la cabinetul ministrului din luna mai a acestui an. Deși au trecut doar vreo șase luni de la angajare, activitatea ei a fost remarcată de ministru, care i-a convins pe Orban și Iohannis că merită o medalie, fie ea și ultima în ierarhia ordinelor.

Surse din minister, preluate de mass media, spun că, fizic, Gabriela seamănă izbitor cu Carmen Dan, dar despre marile ei fapte de arme nimeni nu are habar. Poate doar ministrul să știe, dacă a propus-o.

Misoginii din presă au umblat la “dosar” și au descoperit că madama n-a terminat facultatea pe care a început-o, că în urmă cu șapte ani vindea “cu pasiune” detergenți într-un supermarket, că a mai fost director de vânzări în domeniile auto și beauty și consilier onorific “pe la cultură”.

Deși legea e clară în ce privește acordarea ordinelor și medaliilor, cei care au propus-o nu s-au jenat nici cât negru sub unghie să încalce legea și morala. Ordinul și Medalia Națională pentru Merit se acordă pentru rezultate remarcabile obținute în cel puțin cinci ani de activitate, iar în situații excepționale perioada se poate reduce cu o treime. Iar Gabriela Cenușă nu se încadrează în nici una din prevederi.

Ciudat este și faptul că, deși există un consilier de stat la Cotroceni, șeful Cancelariei ordinelor, care ar trebui să verifice dacă propunerile se încadrează în normele legale, acesta n-a reacționat. Ceea ce dovedește că doamna Cenușă a trecut cu brio testul PCR (în nici un caz cel de Covid).

Dar și mai ciudat, revoltător chiar, este lipsa de pe lista celor decorați a medicului Cătălin Denciu de la Piatra Neamț. Dar asta n-ar trebui să ne mai mire. De peste treizeci de ani, adevărații eroi și marile valori ale României sunt decorați post-mortem.

C.R.