La implementarea proiectelor PNDR, MADR vrea să suporte diferenţa de curs valutar

Beneficiarii privaţi ai proiectelor depuse pe măsurile de investiţii din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) au semnalat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dificultăţile pe care le întâmpină în derularea implementării proiectelor. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Agriculturii arată că într-adevăr unul din factorii ce influenţează negativ situaţia financiară a beneficiarilor proiectelor este suportarea diferenţelor de curs valutar nefavorabil, dintre valoarea ajutorului public nerambursabil ce face obiectul contractului exprimat în euro şi corespondentul în lei, raportat la momentul previzionării bugetului proiectului faţă de costurile finale. După consultarea Comisiei Europene, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a propus un proiect de Ordonanţă de Urgenţă. “Prin promovarea acestui act normativ este reglementată finanţarea diferenţei nefavorabilă de curs valutar aferentă plăţilor efectuate de către beneficiarii privaţi ai PNDR către furnizori pentru achiziţiile de utilaje şi/sau echipamente contractate în euro, în limita de până la 15% din valoarea iniţială a contractului în lei. Aceasta este posibilă numai pentru investiţiile la care sunt prevăzute achiziţii de utilaje în valută”, se arată în comunicatul MADR.
Conducerea Ministerului Agriculturii precizează că promovarea în regim de urgenţă a proiectului de OUG se impune ca o măsură pentru absorbţia fondurilor europene, în condiţiile în care perioada de programare 2007-2013 se apropie de sfârşit.

(I.N.)