La ceas aniversar

Liceul Tehnologic nr. 1 din Alexandria sărbătoreşte anul acesta 40 de ani de existenţă, prilej cu care conducerea liceului împreună cu corpul profesoral au pregătit o serie de activităţi.
Evenimentul va fi aniversat în data de 12 decembrie în incinta liceului începând cu orele 10.00, când sunt aşteptate să participe la eveniment o serie de personalităţi marcante ale oraşului nostru printre care doamna Inspector Şcolar General Valeria Gherghe, domnul Primar al Municipiului Alexandria Victor Drăguşin, foşti profesori şi foşti elevi a căror activitate onorează liceul nostru şi reprezintă un exemplu pentru tânăra generaţie.
Ceremonia festivă va debuta cu un moment de reculegere în memoria profesorilor care au contribuit la dezvoltarea activităţii liceului.
Nu vor fi uitaţi nici foştii profesori, cărora li se vor înmâna diplome de excelenţă pentru dăruirea cu care au îndrumat promoţii de elevi, nu numai către cunoştinţe, ci şi către cultură, iar foştii elevi, rodul acestui liceu, vor fi premiaţi pentru activitatea lor profesională.
Cu acest prilej va avea loc şi inaugurarea revistei «Tehnologica», revistă care ia fiinţă prin iniţiativa unor dascăli inimoşi coordonaţi de d-na director Iuliana Stancu, împreună cu redactorul şef al revistei, domnul profesor Emil Ştefan, Consilierul educativ al liceului.
Evenimentul se va încheia cu vizitarea liceului, prilej cu care participanţii vor avea posibilitatea să-şi revadă foştii colegi şi profesori, împreună depănând amintiri plăcute.
La final urăm Liceului Tehnologic nr. 1 din Alexandria şi dascălilor săi viaţă lungă, plină de împliniri şi rezultate deosebite.

Articol realizat de: Violeta Ştefan
Director, Prof. Iuliana Stancu