La Biblioteca Județeană Marin Preda se deschide expoziția “Alexandria la ceas aniversar”

Biblioteca Județeană Marin Preda, din Alexandria, instituție aflată sub coordonarea Consiliului Județean Teleorman, organizează săptămâna viitoare un nou eveniment cultural, de această dată acțiunea fiind subsumată manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor municipiului Alexandria și implicit împlinirii a 182 de ani de la înființarea orașului. E vorba despre o expoziție intitulată ”Alexandria la ceas aniversar”.

”Întemeierea oraşului Alexandria îşi are originea în hotărârea unor grupuri de locuitori din Zimnicea şi Mavrodin de a înfiinţa un oraş liber de orice influență străină. Teritoriul orașului a fost populat de locuitori veniți din mai multe sate și târguri din jur, unele intrând chiar în componența sa și de a scăpa de legile Regulamentului Organic care îi îndatora pe oameni, impus de Rusia țaristă reprezentată de guvernatorul Pavel Kiselev. Înființat în anul 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Moritz von Otto (cel ce lucrase planurile oraşelor Brăila şi Giurgiu şi avea să execute, mai târziu, planul viitorului oraş Turnu Severin), trasând străzi drepte, largi, paralele și perpendiculare, oraşul şi-a luat numele domnitorului de atunci al Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica (1796 -1862), cel care a fost de acord cu înființarea noii urbe. Osemintele domnitorului Alexandria Dimitrie Ghica se găsesc depuse într-un sarcofag aflat în incinta Catedralei Episcopale Sfântul Alexandru din municipiu”, precizează conducerea Bibliotecii Județene Marin Preda.

În cadrul expoziției “Alexandria la ceas aniversar”, conform organizatorilor, alexăndrenii și nu numai vor putea vedea medalii și insigne reprezentând personalități, instituții din Alexandria și documente emise cu ocazia unor evenimente locale de-a lungul celor 182 de ani de existență a Alexandriei. Exponatele fac parte din colecția particulară aparținând renumitului colecționar roșiorean Teodor Nicolae Săceanu, colaborator permanent al Bibliotecii Județene Marin Preda.

Expoziția va fi deschisă în data de 29 august și va putea fi vizitată până pe data de 2 septembrie 2016.

George ZAVERA