La Alexandria, second-handurile, ţinta bişniţarilor de ocazie

Nu ştiu cum stau lucrurile în alte oraşe, dar la Alexandria bişniţarii de ocazie au pus ochii pe unele magazine de tip second-hand care comercializează haine uzate ori îmbrăcăminte supusă uzurii morale (care nu s-a vândut la timp, iar locul din rafturi a fost ocupat de noile colecţii). Practic aici ţintesc cei care se aşează la coadă pe mai multe rânduri, încă de la orele 7.00 dimineaţa pentru a apuca să intre printre primii în magazinele second-hand, în zilele rezervate aprovizionării.
Mecanismul este unul destul de simplu. Lucrurile sunt triate de bişniţari şi revândute sub pretextul că sunt de firmă (acestea având şi eticheta originală). Iar atunci când sunt întrebaţi de provenienţa lucrurilor, aceştia motivează faptul că sunt aduse de vreo rudă, din Germania, şi uite aşa, prin naivitatea clienţilor, vânzătorii ambulanţi îşi rotunjesc veniturile. În acest caz, adaosurile depăşesc de cele mai multe ori procentul de 100 la sută.
Aceleaşi persoane care îngroaşă rândurile în faţa magazinele de tip second – hand încă de la primele ore ale dimineţii, sunt întâlnite pe holurile instituţiilor deconcentrate, (în specia cele din zona Peco), comercializând funcţionarilor publici, chiar şi cu plata la salariu, diverse articole de îmbrăcăminte, alese cu mare grijă de prin secod – handurile din Alexandria.
Dureros este faptul că aceştia din urmă, clienţii n-au nici cea mai vagă idee cu privire la provenienţa hainelor, care pot fi destul de periculoase atunci când este vorba de sănătatea celor care le poartă.
Dar până la proba contrară, aceştia se vor lăuda cu un lucru de firmă purtat cu eticheta la vedere.

M.M.