La Alexandria, faza interjudeţeană a concursului “Cu viaţa mea apăr viaţa”

Serviciul Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei, din cadrul ISU “A.D.Ghica” al judeţului Teleorman, în coaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, au organizat, faza interjudeţeană a concursului tehnico-aplicativ, al cercurilor de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”, desfăşurat recent la Alexandria.
Principalul scop al acestei competiţiei l-a reprezentat cunoaşterea şi aprecierea de către elevi a factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă şi adoptarea unui comportament adecvat în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă. La aceast concurs, au participat, câte două echipe reprezentante ale judeţelor Ilfov, Giurgiu şi Teleorman, una formată din elevi de gimanziu, iar cealaltă din elevi de liceu.
Concursul s-a desfăşurat în bune condiţii, fără producerea niciunui incident.
În urma desfăşurării probelor de concurs (o probă teoretică şi două probe practice), cei mai buni au învins.
Astfel, în fruntea clasamentului, pe locul I la ciclul gimnazial, s-a clasat echipa Colegiului Naţional “Unirea” din Turnu Măgurele, urmată pe Locul II de echipa Şcolii Gimnaziale “Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, iar pe Locul III, s-au situat reprezentanţii Liceul Teoretic “Traian Lalescu” din localitatea Brăneşti.
La ciclul liceal, pe primul loc s-a clasat echipa Liceul Teoretic “Traian Lalescu”, pe Locul II, echipa de la Colegiul Naţional “Unirea”, urmată pe locul III de reprezentanţii Liceul Teoretic “Tudor Vianu” din Giurgiu.
În urma competiţiei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Teleorman, echipajele de elevi au fost recompensate cu diplome, cupe, tricouri şi diverse sume de bani.

Mirel MANAFU