Județul Teleorman se umple de gunoaie! Polaris își bate joc de teleormăneni

De aproape două săptămâni, mai multe zone din județul Teleorman au devenit adevărate focare de infecție. Gunoiul nu a mai fost ridicat, iar în zona spațiilor de depozitare s-au format adevărați munți. Munți de gunoaie, de mizerie și de infecție. Potrivit medicilor, neridicarea gunoiului menajer din zone publice pentru o vreme îndelungată poate da naștere unor adevărate epidemii. Mai mult, odată cu încălzirea vremii, crește riscul de îmbolnăvire a populației. Principalele boli sunt hepatita acută virală (sau boala mâinilor murdare), leptospiroza, boli diareice acute sau chiar dizenteria. Teleormănenii afectați cer reprezentanților județeni să găsească soluții pentru a rezolva această problemă.

Oamenii se gândesc chiar la găsirea unui alt operator care să asigure serviciul de salubritate.

„Este o bătaie de joc la adresa noastră. Eu unul nu am restanțe la plata gunoiului, dar trebuie să suport mirosul și mizeria. Ar trebui găsită o altă variantă. Dacă se îmbolnăvește cineva, oare cine plătește?”, ne-a declarant un alexăndrean din zona Peco.

În vreme ce cartiere dau peste răscoale de mizerie și gunoaie, comisarii Gărzii de Mediu dorm în birouri sau se uită în alte parți. Până în clipa de față, aceștia nu au dat nici măcar o amendă pentru munții de deșeuri din orașe. Singurul care a luat atitudine, până în prezent, este primarului municipiului Alexandria, Victor Drăgușin. Acesta precizează că a făcut demersuri pe lângă instituțiile statului pentru a oblige operatorul de salubritate să colecteze gunoiul. Mai mult, Drăgușin consideră că firma de salubritate nu a respectat procedurile, atunci când a decis să nu mai ridice gunoiul.

Reprezentanții firmei de salubritate spun că teleormănenii au acumulat datorii de peste 80 de miliarde lei vechi. Cele mai multe sunt în municipiul Alexandria, peste 10 miliarde lei vechi. Măsura de neridicare a gunoiului a fost luată după ce populația din anumite zone ale celor 5 orașe din județ a acumulat datorii și întârzieri la plata facturilor mai mari de 45 de zile.

Municipiul Alexandria este cel mai afectat de această decizie. Nu mai puțin de 5 asociații de proprietari din zona Peco acumulează datorii la plata facturilor la gunoi.

În municipiul Roșiorii de Vede sunt vizate două asociații. Este vorba despre asociația de pe Aleea CFR și asociația nr. 1 Izbiceanu.

La Turnu Măgurele, datorii foarte mari la gunoi au strâns locuitorii din blocurile ANL. În aceste condiții gunoiul nu va mai fi ridicat de la asociația nr. 1 ANL, asociația nr. 23, platforma ANL și platforma H5 cartierul Taberei.

Din fericire, la doar 7 zile după această decizie, celor din Turnu Măgurele a început să le fie ridicat gunoiul din nou. ”Începând de luni, 27.03.2017, Polaris M Holding va relua activitatea de colectare a deșeurilor menajere din orașul Turnu Măgurele. Acest lucru se va face de la platforma ANL și platforma H5 din cartierul Taberei. Abonații din aceste zone vor beneficia, din nou, de serviciul de salubrizare. Aceștia și-au achitat datoriile către firma de salubrizare”, se arată într-un comunicat al Polaris.

Din păcate, unii locuitori din Videle sau Zimnicea nu sunt așa norocoși. În orașul petroliștilor colectarea deșeurilor va fi sistată la platforma Piață 2. Cu gunoiul în nas vor locui și zimnicenii din blocurile 3, 5, 6 şi 4E, 4C și 4D.

Polaris ridică gunoiul din Teleorman de mai bine de 3 ani

Polaris M Holding a preluat, prin contract de concesiune, serviciul pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale la Mavrodin, în data de 1 august 2013.

Depozitul de deșeuri de la Mavrodin, investiție cu fonduri europene, ar fi trebuit să fie finalizat în 2008. Povestea celebrei gropi ecologice de la Mavrodin a început în 2003. Atunci, Consiliul Județean Teleorman a făcut primele demersuri pentru accesarea fondurilor ISPA. Fondurile erau pentru proiectul ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Teleorman”.

Investiția propriu-zisă a început după trei ani, în 2006. Executantul lucrărilor a fost consorțiul germano-austriac Ecosoil-Geoger.

C. DUMITRACHE