Jocurile de noroc: de la extaz la agonie

Atraşi de mirajul „îmbogăţirii” rapide, tot mai mulţi renunţă la banii de mâncare, de facturi pentru a juca la pariuri sportive, păcănele, ruletă etc. Şi dacă pe timp de „criză” foarte multe firme de cartier pun lacătul pe uşă, casele de pariuri atrag tot mai mulţi clienţi şi astfel reuşesc să-şi deschidă noi şi noi sedii.
Exemplul cel mai bun în acest sens vine chiar din Alexandria. Pe centrul municipiului casele de pariuri sportive şi sălile cu păcănele au apărut ca ciupercile după ploaie, iar acum le găsim la tot pasul. Încă de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, zeci şi sute de alexăndreni îşi forţează norocul în speranţa unui câştig suplimentar. Şi ceea ce începe ca o curiozitate sau o joacă nevinovată progresează rapid, iar până la dependenţă nu mai este decât un simplu pas.
Din păcate pentru mulţi dintre aceşti jucători, la sfârşitul lunii, după ce trag linie realizează că au „investit” mult mai mult decât au reuşit să câştige. Cu toate acestea revin din nou şi din nou… Încep să investească tot mai mulţi bani. De ce? Foarte simplu. Nu mai pot să se oprească. Au devenit dependenţi de jocurile de noroc şi nu pot să trăiască fără să joace. Mai mult decât atât, încep să creadă în ideea că pariind mai mulţi bani este singura metodă prin care pot câştiga mai mult sau îşi pot recupera pierderea. Din păcate, în cele mai multe dintre cazuri asta nu face decât să le sporească şi mai mult pierderile şi datoriile.
Nevoia de a participa la jocurile de noroc creşte progresiv şi se accentuează în timpul perioadelor de stres sau depresie.
Din fericire, persoanele dependente de jocuri de noroc se pot vindeca. Singura clinică în care se face terapie pentru acest tip de dependenţă este la Bucureşti. Zeci de persoane au cerut ajutorul specialiştilor clinicii în ultimul an. Psihiatrii spun că rata de succes a terapiei este de până la 80 la sută şi că aproape toţi dependenţii sunt bărbaţi.
Eşti cu adevărat dependent?
Dacă simţi nevoia să ţii secret faptul că mergi să joci şi crezi că într-o bună zi o să-i surprinzi pe cei dragi cu o sumă imensă câştigată la jocuri este primul semn care ar trebui să te pună pe gânduri.
Cu adevărat dependent eşti în clipa în care constaţi că eşti dispus să-ţi cheltuieşti şi ultimul bănuţ din buzunar în speranţa că vei câştiga. Dacă începi să cauţi cu disperare amici, prieteni dispuşi să te împrumute cu o sumă de bani în speranţa că vei juca mai bine şi-ţi vei recupera toţi banii pierduţi este un alt semn care te face dependent de jocuri.
Un semn de alarmă este atunci când eşti din ce în ce mai disperat să joci ca să-ţi recuperezi pierderile. În disperarea momentului eşti gata să intri în banii programaţi pentru alte cheltuieli casnice sau să amanetezi lucruri cumpărate cu multă sudoare.
Vieţi distruse, familii răvăşite şi averi pierdute. Aşa se poate caracteriza în doar câteva cuvinte dependenţa de jocuri de noroc. Pentru a nu cădea în patima jocurilor, cel mai bine este să evităm locaţiile de acest gen.

Claudiu DUMITRACHE