Ivermectina, medicamentul minune în lupta cu Covidul? * Teleormănenii au lichidat stocurile din farmacii

După ce în presă și la televiziuni s-au rostogolit știri care spunea că Ivermectina, un medicament antiparazitar de uz veterinar, este eficient și în tratarea noului coronavirus, românii au dat năvală în farmaciile veterinare. Teleormănenii s-au dovedit cei mai interesați de noul tratament și au golit rafturile și depozitele de Ivermectină. Se vorbește că s-au făcut și liste de așteptare.

Medicii veterinari nu recomandă folosirea medicamentului de uz veterinar în tratarea Covid-ului, deoarece nu există suficiente studii care să arate eficiența acestuia și nici eventualele efecte secundare, recomandând Stromectolul, un medicament uman, care conține aceeași substanță activă ca Ivermectina.

Cum s-a declanșat febra Ivermectinei

Prima oară a vorbit despre Ivermectină Gigi Becali, care își vindecase, prin clinica sa, mama, rudele și prietenii infectați cu Covid 19, folosind medicamentul de uz veterinar și un antiviral rusesc, Arbidol, care se produce și în India sub altă denumire.

Deși a adus în țară mult discutatul medicament, dorind să-l vândă și în farmacii fără adaos comercial, transportul a fost blocat în vamă, deși putea salva câteva mii de oameni. Asta l-a revoltat pe milionarul din Pipera, acesta acuzând Guvernul că i-a blocat medicamentul în vamă pentru a putea vinde Remdesivirul, cumpărat în cantități importante și la prețuri foarte mari. Un tratament cu Remdesivir, de exemplu, costă 3000 de dolari, în timp ce unul cu Ivermectină doar 5 dolari.

Spusele lui Becali sunt susținute și de un doctor celebru în America, Pierre Kory, președintele Frontline Covid-19 Critical Care Aliance, care încă din decembrie 2020 vorbea despre efectele benefice ale Ivermectinei în tratarea noului coronavirus.

Pierre Kory a alertat autoritățile medicale din SUA, anume NIH, CDC și FDA, să urgenteze aprobarea acestui medicament și să emită ghiduri concrete de administrare printre angajații sistemului medical.

“Oamenii mor în ritm alert. E inacceptabil. (…) Sunt specialist în plămâni și ATI și tot ceea ce fac acum este să mă ocup de pacienții Covid-19 care mor din cauză că nu pot respira. Până să ajungă la ATI sunt morți. Efectiv nu pot respira. (…) Ivermectina și componentele ei ar putea salva viața a sute de mii de oameni din toată lumea. Oamenii nu trebuie să moară cât așteaptă ca vaccinul să fie livrat la nivel global.”, a declarat Pierre Kory.

Chiar și din România, un caz concret a întărit convingerea unei bune părți a populației că Ivermectina face minuni în tratamentul coronavirusului. Este vorba de Radu Budeanu, membru al formației 3 Sud Est, care a ajuns în stare gravă la ATI. La recomandarea prietenului său, doctor în medicină Ion Alexie, șef de secție la un spital de boli infecțioase din Las Vegas, s-a tratat cu Ivermectină și a ieșit din spital în stare foarte bună.

Toate acestea au făcut ca Ivermectina să fie subiect de Breaking-news la televiziuni și să țină prima pagină a publicațiilor printate sau a site-urilor de știri on-line.

Ivermectina câștigă teren

Ivermectina a fost folosită în unele clinici din SUA, în ultimele luni, nu numai pentru tratarea bolnavilor de Covid-19, ci și de medicii curanți, cu scop preventiv, iar rezultatele au fost neașteptat de bune. Așa cum arătam mai sus, doctrorul Pierre Kory a prezentat în fața legislativului SUA beneficiile pe care le-ar aduce medicamentul de uz sanitar în condițiile în care nu toată lumea se poate vaccina într-o perioadă rezonabilă de timp, iar tratamentele, deja clasice, cu Remdesivir și anticorpi monoclonali sunt scumpe și nu întotdeauna eficiente.

Eforturile celor care dorit includerea Ivermectinei în rândul medicamentelor anti Covid n-au fost zadarnice. Pe 14 ianuarie, NIH (Institutul Național de Sănătate din SUA) a aprobat ca Ivermectina să devină un tratament opțional în cazul bolnavilor de Covid. La rândul său, Departamentul de Apărare al SUA a confirmat eficiența Ivermectinei, fiind singurul medicament dintre cele folosite în prezent care are o eficiență bună în toate fazele bolii, fiind un foarte bun antifibrinogen.

Nu putem încheia acest demers fără a sublinia faptul că Ivermectina a fost inventată de omul de știință irlandezo-american William Cambel în 1974, acesta primind Premiul Nobel pentru descoperirea sa, alături de cercetătorul japonez Satosi Omura cu care colaborase.

Asta nu înseamnă că trebuie să dați năvală în farmaciile veterinare și dacă găsiți Ivermectină să treceți la automedicație. Pentru că utilizată fără supravegherea unui medic, poate fi la fel de periculoasă ca și Covidul.

Carmen Robescu