ITM Teleorman: Acțiune de verificare

ITM Teleorman va desfășura o Acțiune de verificare a respectării prevederilor legale de securitate și sănătate în muncă în ceea ce privește modul de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere

Pe parcursul trimestrelor I și IV ale anului 2021, în cadrul acțiunii de control derulată de Inspecția Muncii, I.T.M. Teleorman va desfășura acțiuni de verificare și control la toate tipurile de înteprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de exploatare forestieră.

În activitățile desfășurate în cadrul sectoarelor de activitate silvicultură și exploatare forestieră lucrătorii se confruntă, de cele mai multe ori, cu un mediu de muncă neprielnic, condiții de muncă dificile, cu factori de risc de accidentare cu consecințe mortale sau foarte grave.

Din analiza dinamicii accidentelor de muncă, înregistrate pe parcursul anilor 2017-2020, a rezultat faptul că în aceste domenii de activitate numărul de accidente de muncă s-a menținut la un nivel ridicat și a crescut sensibil de la un an la altul, astfel:

  • în 2017 – 81 accidente de muncă din care 13 mortale;
  • în 2018 – 85 accidente de muncă din care 15 mortale;
  • în 2019 – 86 accidente de muncă din care 12 mortale;
  • în 2020 (9 luni) s-au înregistrat deja 62 accidente de muncă din care 13 mortale.

Obiectivele acestei acțiuni sunt: diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum și activități de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă și luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă; eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniul exploatărilor forestiere.

Cornelia RĂDULESCU