Într-o carte care va fi lansată curând * Viorica Dăncilă spune partea ei de adevăr

Viorica Dăncilă, fost premier și președinte al PSD, a cutremurat luni seară internetul. Cea care a făcut celebru orașul Videle a anunțat că în curând va lansa o carte care conține un interviu-fluviu, în care va dezvălui multe din lucrurile mai puțin cunoscute din cariera sa la vârful politicii.

Anunțul a fost făcut chiar de către eroina cărții pe pagina sa de facebook și a fost preluat aproape instantaneu de mai toate mass media. “Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o împreună cu jurnalista Marga Nițu.

Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD.

Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă, iar acesta este motivul pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală. Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului. Revin cu detalii, urmează momente interesante.”

Fostul premier a mai declarat: “Știu că după acest interviu va urma un val de atacuri la adresa mea, mai ales din partea celor care se simt ofensați de adevărul pe care l-am adus în fața oamenilor.”

Și e normal ca o serie de șefi din actualul PSD să se teamă de apariția cărții, pentru că Viorica Dăncilă e necruțătoare. Conform unor surse, care probabil au avut deja acces la paginile cărții, Dăncilă a scris că Dragnea ar fi întors-o din drum (spre Bruxelles n.r.) ca s-o anunțe că va fi premier. Fostul premier mai spune dă Dragnea o urmărea pas cu pas, plantând în jurul ei oameni care-l informau despre toate mișcările ei.

Viorica Dăncilă mai spune că Paul Stănescu i-a reproșat că a intrat în turul doi, Barna fiind cel care ar fi trebuit să fie în locul ei. (N.R. probabil pentru ca, sprijinit de PSD, să-l bată pe Iohannis. Și fără Iohannis la Cotroceni, PNL ar fi fost ușor de scos din joc.)

Despre Liviu Dragnea, Dăncilă spune că n-a fost așa de la început. Mai târziu s-a schimbat iar Viorica Dăncilă pune această schimbare pe seama frustării acestuia că n-a ajuns premier.

Despre Paul Stănescu spune că a amenințat-o că o va distruge pentru că a candidat și n-a vrut să-i lase pe alții să preia conducerea partidului. Tot Stănescu e cel care, alături de Ciolacu, a scos-o de pe lista de candidați la parlamentarele din 6 decembrie.

Marga Nițu, cea care i-a luat interviul, a lucrat la o televiziune din Alexandria, la OTV, iar în prezent este jurnalist la Alep New. Cartea va apărea sub egida Editurii Ridman din Alexandria.

Șt. B.