„Înger pentru tine” * Debut literar: manuela Cecilia Durnevici

Pe Manuela Cecilia Durnevici am avut plăcerea să o cunosc ca poetă de curând. A copilărit la Nădrag, județul Timiș, însă copilăria i-a fost una zbuciumată: crescută de mătușa ei încă de la doi ani, a cunoscut ca majoritatea dintre noi sărăcia și neajunsurile acelor vremuri comuniste. A urmat Școala din comună și după căderea dictaturii a părăsit țara, între anii 2006 – 2007 cu destinația Germania, deoarece aici nu mai găsea oportunități pentru o viață decentă și pentru a asigura un viitor celor doi copii pe care îi avea la acea vreme, al treilea copil venind pe lume într-o țară străină dar primitoare. În prezent lucrează într-un azil de bătrâni și este fericită atunci când îi ajută și le șterge lacrima umbrită de durere și singurătate. Dealtfel, în versurile Manuelei Cecilia Durnevici, nu odată întâlnim o exprimare clară și limpede ca un izvor de munte pentru semeni, pentru credința în Dumnezeu: Nu-ți fie greu să legi o rană, / Să vezi dureri de sărăcie… / sau: Să asculți un bătrân uitat de lume,/ Să ștergi lacrima unui orfan, / Să mergi în spital să faci lucruri bune / Chiar și cerșetorului să-i dai un ban… (Suflet de Înger).

Amintirile copilăriei când colinda pădurile din împrejurimile comunei cu prietenii de joacă, obstacolele prin care a trecut de-a lungul vieții, le închide acum între coperțile acestei cărți ca o moștenire de suflet și iubire pentru cei dragi ei: „copii și părinte”: În mâinile mele de copil matur / Tu, tată ți-ai lăsat tăria / Și ai căzut la pat cu anii, / Și nu am înțeles că mi s-a dus copilăria. // Tu m-ai făcut să cred, că prin iubire / Voi reuși prin doctori să te vindec… / Dar anii au fost doar o luptă / Să te mai am un pic cu mine… (Înger pentru tine). Sau: Am avut și eu copilărie…/ Atunci când am avut o mamă, / Chiar de viața nu era ușoară / Eu mă jucam, cântam și alergam pe afară // Cunoșteam libertatea florilor din câmp, / Alergam pădurile de pe lângă casă, / Iubeam fructele coapte din grădini culese, / Și apa rece de izvor din munte. (Ai fugit copilărie).

Poezia de dragoste a Manuelei Cecilia Durnevici, ne arată în cuvinte trăite că poeta iubește, trăiește, poezia ei ne arată că „iubirea” este cel mai nobil sentiment al omului, Universul fără de care viața cât ar fi de îmbelșugată și frumoasă nu-și are rostul: Te întreb: De mă pot / Îndrăgosti de tine? / Să fii întregul sufletului meu? / Să fii tot ce îmi lipsea pe lume? // Nu îți promit iubitule Marea, / Și nu-ți pot oferi nici Castele de nisip. / Ce îți pot dărui este respect și iubire, / Și defectele cu care m-am născut. (Speranța iubirii).

Așadar, într-o lume a haosului, Manuela Cecilia Durnevici renaște prin scrierile sale ca o Pasăre Phoenix și încearcă să ne trezească tuturor amintirea zilelor apuse care nu trebuie uitate: a omeniei, dar cel mai mult al iubirii de Dumnezeu și de semeni.

Mihail TĂNASE