Ingeniozitate fără margini! Peste 3.600 pachete cu țigări ascunse în podeaua mașinii

Peste 3.600 de pachete de țigări au fost descoperite în podeaua unei mașini. La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, județul Teleorman, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul bulgar P.V, în vârstă de 29 de ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes Sprinter.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoutilitarei.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în podeaua mijlocului de transport, cantitatea de 3.640 pachete de țigări, mărcile Marlboro și Davidoff, marcate necorespunzător.

Întrebat cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre spaţiul special amenajat în podeaua autoutilitarei sau despre existenţa ţigărilor.

Ţigările în valoare de aproximativ 66.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 70.000 lei a fost indisponibilizată la sediul sectorului, până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

CLAUDIU DUMITRACHE