Încep lucrările de restaurare a Catedralei Sfântu Haralambie, din Turnu Măgurele

Restaurarea va costa 20,496 milioane de lei, din acesta suma de 110.000 lei reprezentând serviciile de consultanţă necesare pentru implementarea proiectului.

Catedrala Sfântu Haralambie din Turnu Măgurele este unul din cele mai vechi şi frumoase monumente istorice din judeţul Teleorman. Constructia monumentalei catedrale din Turnu Măgurele a început în anul 1900, după modelul bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab. Constructia a fost finalizată în anul 1905. Marele istoric român Nicolae Iorga considera Catedrala cu hramul Sfântu Haralambie ca fiind a 3-a din ţară în ceea ce priveşte valoarea sa arhitectonică şi frumusetea ei, după cea de la Curtea de Argeş şi cea de la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi.

Monumentala catedrală a intrat într-un amplu proces de restaurare, consolidare, protecţie şi conservare, banii necesari, însumând 20,496 milioane lei, fiind asiguraţi din fonduri FEDR, de la bugetul de stat şi o contribuţie nesemnificativă din bugetul local al Primăriei Turnu Măgurele. Accesarea de fonduri FEDR şi de la bugetul de stat, în valoare eligibilă de 20 milioane lei, s-a făcut printr-un proiect promovat de către un parteneriat public privat încheiat între UAT Turnu Măgurele şi Parohia Sfântu Haralambie. Proiectul promovat de cele două entităţi a fost declarat eligibil de către ADR Sud Muntenia. În vederea implementării proiectului ”Restaurare, consolidare, protecţe şi conservare a Catedralei Sfântu Haralambie, Primăria municipiului Turnu Măgurele a încheiat Contractul de Finanţare nr. 790/05 decembrie 2017 cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În data de 20 septembrie 2018, Primăria municipiului Turnu Măgurele a achiziţionat servicii de consultanţă în management necesare

în contextul implementării proiectului “Restaurare, consolidare, protecţie şi conservare a Catedralei Sfântu Haralambie. Valoarea achiziţiei directe de servicii de consultanţă este de 110.000 lei, la care se adaugă TVA, beneficiar fiind SC QUAKITY PROJECT SRL. S-au făcut astfel paşi importanţi în derularea proiectului, lucrările de restaurare urmând să înceapă cât mai curând.

George ZAVERA