Încă 24 de ore extrem de productive pentru polițiști! Amenzi de 43.000 lei

4 zile de foc pentru polițiștii din Teleorman. Aceștia au dat amenzi de aproximativ 2 miliarde de lei. Zeci de șoferi au rămas pietoni, iar bugetul statului ”înflorește”.

Poliția Teleorman vrea cu orice preț să intre în cartea recordurilor. ”Oamenii legii” nu înțeleg că rolul lor este acela de a proteja și nu de a sancționa.

Sub pretextul ”asigurării climatului de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor”, polițiștii dau amenzi pe bandă rulantă.

Astfel, la data de 20 februarie, polițiștii au intervenit la peste 40 de evenimente, dintre care 37 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Polițiștii rutieri au acționat în vederea prevenirii accidentelor de circulație și a conștientizării de către toți participanții la trafic a pericolelor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 43.000 lei, dintre care peste 30 pentru încălcarea regimului legal de viteză, și au reținut 8 permise de conducere pentru diferite abateri de la normele rutiere.

În acest context, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Alexandria au întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului sau a altor substanțe în cazul unui bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Alexandria, depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 51, pe raza comunei Brânceni, deși nu poseda permis de conducere și ar fi consumat băuturi alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Claudiu DUMITRACHE