În Teleorman, la anveloparea locuinţelor, bani mulţi, lucrări negarantate de constructor

Programul de reabilitare termică a locuinţelor continuă şi 2013, Guvernul alocând la începutul acestui an suma de 10 milioane de lei, drept sprijin financiar pentru asociaţiile de proprietari care au hotărât să-şi anvelopeze locuinţele. La banii veniţi de la Guvern, se pot alătura, conform legii, şi anumite sume alocate de către primării, diferenţa de 40 la sută din costuri urmând a fi suportată de către asociaţiile de proprietari. Dacă în Bucureşti, dar şi alte oraşe din ţară, câteva zeci de mii de proprietari de apartamente au beneficiat în ultimii ani de un astfel de sprijin financiar, în Teleorman nu a existat o astfel de preocupare pentru accesarea banilor de la Guvern şi din bugetele locale, aceasta şi datorită faptului că administraţiile publice locale n-au dat importanţa cuvenită punerii în practică a unei asemenea oportunităţi. Prin urmare, o serie de asociaţii de proprietari, dar şi unii dintre deţinătorii de apartamente, în mod individual, au optat pentru izolarea termică a locuinţelor cu bani din bugetul propriu, pentru executarea lucrărilor apelând la firmele locale. S-a mers la mica înţelegere, de regulă cu plata în rate, dar şi fără proiecte ce trebuiau aprobate de primării, aşa cum prevede legea, fiind vorba de lucrări care necesită obţinerea certificatului de urbanism.
Dezinteresul autorităţilor publice locale în ceea ce priveşte desfăşurarea programului de reabilitare termică a locuinţelor, cu respectarea strictă a legii, a permis intrarea pe piaţa construcţiilor edilitare a unor firme care nu întotdeauna dispun de meseriaşi specializaţi în astfel de lucrări, şi care utilizează, de regulă, materiale mai ieftine, de o calitate îndoielnică. Numai cine n-a vrut nu şi-a organizat o firmă de construcţii care să lucreze la anveloparea termică a blocurilor, mai ales că oferta de astfel de lucrări este încă foarte mare. Şi asta cu atât mai mult cu cât deţinătorii de apartamente au început să se lămurească de beneficiile izolării termice a locuinţelor, mai ales în ceea ce priveşte scăderea costurilor pentru asigurarea încălzirii pe timpul iernii. Mai mult, a fost introdusă obligativitatea pentru proprietarii de locuinţe de a prezenta la vânzarea respectivei locuinţe a certificatului de performanţă energetică, fără deţinerea unui asemenea document notarii neputând autentifica actul de vânzare-cumpărare.
Din păcate, aşa cum spuneam anterior, pentru obţinerea unui beneficiu cât mai mare, firmele care se ocupă de reabilitarea termică a locuinţelor utilizează materiale considerate a fi mai ieftine, dar care, în definitiv, sunt şi de foarte proastă calitate, în principal fiind vorba de aşa zisa “zăpadă artificială” şi de materialul pentru tencuieli preambalat, uneori cu termen de folosire expirat. Sunt foarte multe cazuri când stratul destul de subţire de tencuială aplicat pe aşa zisa “zăpadă artificială” crapă imediat după plecarea constructorilor, iar pe multe din porţiunile de zid pe care s-au aplicat plasele de susţinere a tencuielii au fost descoperite datorită intemperiilor din perioada anotimpului rece. Mai mult, marea majoritate a firmelor din domeniu execută astfel de izolări termice şi pe timp neprielnic, cu ploi şi ger, ceea ce duce la o calitate foarte slabă a lucrărilor.
După ce au cheltuit sume considerabile de bani, proprietarii desigur pot fluiera a pagubă, firmele care le-au executat anveloparea termică a locuinţelor neemiţându-le necesarele certificate de garanţie pentru lucrările făcute. Într-o astfel de situaţie, credem că implicarea în verificarea modului în care se execută astfel de lucrări din partea lucrătorilor Inspectoratului Zonal pentru Calitatea în Construcţii este mai mult decât necesară. Şi cu atât mai mult se impune şi implicarea conducerilor administraţiilor publice locale în derularea unui astfel de program de reabilitare termică, în folosul comunităţilor locale.

George ZAVERA