În primele 11 luni ale anului 2013, in Teleorman, s-au construit doar 141 de case

În primii 10-15 ani ai perioadei post-decembriste în întreaga ţară, desigur şi în Teleorman, s-au construit foarte multe case şi vile, în oraşe fiind înfiinţate noi zone rezidenţiale. S-a construit într-o oarecare măsură şi în mediul rural, dar foarte puţin în comparaţie cu perioada anilor 1963–1980, când marea majoritate a sătenilor şi-a ridicat case noi, dar au fost construite şi foarte multe obiective de învăţământ, de sănătate publică şi de cultură.
În anii de “autentică” democraţie şi libertate, la Alexandria, bunăoară, au fost construite câteva sute de vile şi case noi, iar prin investiţiile făcute marea majoritate a caselor existente a ajuns la o înfăţişare modernă, dând zonelor respective şi municipiului, pe ansamblu, un aspect deosebit de plăcut. În ultimii doi-trei ani însă ridicarea de clădiri rezidenţiale s-a restrâns foarte mult, fapt explicat prin lipsa banilor, care sunt din ce în ce mai puţini. Conform datelor publice comunicate de către Institutul Naţional de Statistică, în primele 11 luni ale anului 2013 în Teleorman a fost eliberat doar un număr de 265 de autorizaţii de construcţie. Un număr foarte mic de autorizaţii, mai ales dacă ţinem seama de faptul că Teleormanul are în componenţă 97 de localităţi, în care trăiesc nu mai puţin de 360.000 de persoane, dar şi de ponderea cea mai mare pe care o deţine locuinţele vechi, ridicate în urmă cu 30- 40 de ani din materiale de construcţie care nu asigură nici pe departe confortul dorit. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în judeţ a fost finalizată construcţia a 141 de case, 80 dintre ele aflându-se în cele cinci oraşe teleormănene, iar 61 în mediul rural.
Trebuie spus faptul că sunt sate aparţinând comunelor din zonele periferice ale judeţului în care, în ultimii ani, nu s-a mai construit nici măcar o singură casă. Iar multe din casele construite în urmă cu câteva decenii au ajuns într-o asemenea stare de degradare încât nu mai pot fi locuite. Din păcate, se construieşte din ce în ce mai puţin, ceea ce a condus şi la o restrângere semnificativă a comerţului cu materiale de construcţie şi implicit a locurilor de muncă pentru constructori.

George ZAVERA

Despre autor