În politică nu sunt regrete

Samuel Calotă, președintele Organizației Județene Teleorman a partidului Alianța Liberalilor și Democraților, anunță că șeful său de partid, Călin Popescu Tăriceanu a spus despre plecarea deputatului Calotă Ică Florică la Partidul Național Liberal că nu are nici un fel de regret. Conducerea ALDE Teleorman a anunțat candidatura la primăria Videle în persoana lui Lucian Militaru, iar la Turnu Măgurele pe Georgică Păunescu, asta după ce s-a decis ca pentru primăria Alexandriei să se bată Marius Badea Rivera, în care Samuel Calotă are multă încredere, și speră că va face o figură frumoasă, cu un scor mare, și Virgiliu Cocoșilă pentru primăria Roșiorii de Vede. Toți au fost prezentați într-o conferință de presă la Alexandria, iar alături de Samuel Calotă s-a aflat și Călin Popescu Tăriceanu.

”De când a preluat conducerea Organizației domnul Samuel Calotă am văzut o dinamizare extraordinară la nivelul Organizației, materializată și prin aducerea unor oameni cu experiență politică.”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Un alt subiect discutat a fost migrarea politică a deputatului Calotă Ică Florică la PNL. Și că nu are nici un regret în ce-l privește pe acesta. ”Nu știu cu câți membri ai partidului a plecat. Fiecare își croiește drumul în viață cum crede, eu nu am de gând să fac nici un comentariu, și nu am nici un fel de regret, pentru că astăzi sunt alături de niște oameni care sunt hotărâți, puși pe treabă, organizați, și care au și ambiție politică, în sensul bun”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Mai acid la adresa migrantului politic Calotă Ică Florică a fost Samuel Calotă care a viețuit mult timp în preajma acum deputatului liberal.

Ioan DUMITRESCU