Pe Bogdan I. Pascu l-am cunoscut personal în anul 2000, la lansarea cărţii mele ”Frunze de toamnă”, care s-a desfăşurat la Bucureşti. Între noi s-a legat foarte repede o strânsă prietenie şi am avut onoarea ca acest talentat scriitor să-mi prefaţeze o carte. În anul 2002 m-a onorat cu prezenţa la Plopii Slăviteşti când, la şcoala din sat, mi-am lansat volumul de versuri ”Sub aripa timpului”.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, de profesie jurist, deputat în Parlamentul României şi apoi expert parlamentar, Bogdan I. Pascu a iubit poezia căreia i-a dedicat numeroase clipe din viaţă şi care i-a înseninat ultimii ani, marcaţi de suferinţa unei boli ce l-a făcut să dispară prematur. Artist delicat şi prezenţă discretă şi reconfortantă, Bogdan I. Pascu a avut o un traseu liric început cu volumul Cîtă vreme iarba(1998) şi încheiat cu Umbra. Poeme Zen (2005), marcat mai ales de realizări din specia poemelor într-un vers şi haiku-urilor. Prin dispariţia lui Bogdan I. Pascu, literatura noastră a pierdut un autor devotat lirismului iar eu un bun prieten. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mihail TĂNASE

Din volumul Poeme Zen (2005)
Obrazul lunii—
mai alb ca zăpada
ce îl sprijină
*
Gutui înflorit –
în mijlocul grădinii
horă de îngeri
*
Doar orbul merge
pe drumul plin de ceaţă –
fără o ezitare
*
Repede ploaia goleşte străzi şi parcuri –
Unde-i oraşul?
*
Las umbra să mă întreacă
Să rătăcească drumul
Ce o lega de mine.