În curând, bursa generală a locurilor de muncă

Mai sunt doar câteva zile până când în Teleorman, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza Bursa generală a locurilor de muncă.
Evenimentul a fost programat pentru toate cele 41 de agenţii judeţene precum şi cea a municipiului Bucureşti, începând de ieri şi până în ziua de 25 aprilie 2014.
În Teleorman, (ca şi în alte şapte judeţe, Argeş, Bihor, Bătoşani, Caraş – Severin, Cluj, Bucureşti, Ialomiţa), Bursa generală a locurilor de muncă este programată pentru ziua de 28 martie 2014, începând cu ora 09.00, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sediul Agenţiilor locale din Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele.
Pentru organizarea acestui eveniment, reprezentanţii A.J.O.F.M Teleorman au contactat peste 950 de agenţi economici, în vederea identificării necesarului de forţă de muncă. Dintre aceştia, 10 angajatori şi-au anunţat participarea la bursă, iar 18 angajatori au depus situaţia locurilor de muncă vacante. Până în prezent, lista posturilor totalizează 98 locuri de muncă, în domenii de activitate, precum: industrial, alimentaţie publică, confecţii textile, vânzări, servicii şi comerţ.
Până la această oră se ştie că, pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 4 posturi, pentru cele cu studii medii şi profesionale 55 de posturi, iar pentru persoanele necalificate, 39 de posturi.
Serviciul Public de Ocupare asigură, în mod gratuit, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, măsuri active de ocupare, iar pentru agenţii economici care doresc să angajeze diferite categorii de persoane subvenţionarea locurilor de muncă, conform Legii 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi Legii 72/2007, privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor.

M.M.