Împărțirea posturilor de prefect

După împărțirea posturilor de prefect, USR-PLUS va avea o reprezentare solidă și în administrațiile județene, formațiunea politică respectivă adjudecându-și 17 funcții de prefect. Astfel USR-PLUS va avea prefect în București, dar și funcția de subprefect în județul Teleorman. PNL, USR-PLUS și UDMR au convenit la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unor negocieri destul de tensionate, împărțirea posturilor de prefect și de secretar de stat, care se face procentual cu rezultatele la alegerile parlamentare de anul trecut, iar în cazul secretarilor de stat și în funcție de titularul ministerului la care sunt numiți.

Sistemul bazat pe procentele de la alegeri, folosit la împărțirea ministerelor în Guvernul Cîțu, a fost aplicat și pentru împărțirea posturilor de prefect, subprefecțiși secretari de stat. Astfel PNL va avea 22 de prefecți, USR-PLUS 17, iar UDMR doar 4. În cea ce privește funcțiile de secretari de stat, PNL are 42, USR-PLUS va deține 26 de posturi, iar partidul etnic și regional UDMR va avea 12. Funcția de secretar de stat va fi atribuită în funcție de titularul portofoliului și a numărului de posturi de la fiecare minister. Premierul susținut de PNL, USR-PLUS și UDMR, Florin Cîțu a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute, la finalul negocierilor dintre cele trei partide de guvernământ, (dintre care nu lipsește UDMR, permanent la guvernare, indiferent dacă alegerile au fost câstigate de stânga sau de dreapta), că va fi finalizat programul de guvernare.

Cum se va înțelege în Prefectura Teleorman prefectul de sorginte liberală, Liviu Dumitrașcu, cu viitorul subprefect de la USR PLUS și cine va fi acesta, rămâne de văzut. Ceea ce se știe este faptul că Liviu Dumitrașcu a mai fost prefect al județului Teleorman și știe ce trebuie făcut în această instituție. Rămâne de văzut dacă viitorul subprefect de la USR-PLUS știe ce este aceea o administrație locală, mai ales că prefcții sunt reprezentanții Guvernului în teritoriu și răspund de toate instituțiile deconcentrate din județ.

Ioan DUMITRESCU