IJJ Teleorman: Un băiețel de doi ani și șase luni a fost resuscitat de jandarmii teleormăneni

Seara de marți părea să fie una obișnuită pentru jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, dar în jurul orei 19.00, în timpul executării unei misiuni de patrulare pe raza municipiului Alexandria, au observat un autoturism oprit pe avarii și pe șoferul acestuia, care le făcea semne disperate să oprească.

După ce au oprit mașina jandarmeriei, li s-a cerul ajutorul, iar de pe bancheta din spate a autoturismului a coborât o mamă cu copilul în brațe, aflat în stare de inconștiență, care le-a cerut să intervină cumva, deoarece copilul nu mai respira.

În acel moment, vizibil panicată, mama a pus copilul în brațele lui Romulus Furcă, unul dintre cei patru jandarmi.

Întâmplător sau nu, dintre cei patru, el era singurul instruit să acorde primul ajutor de bază, având absolvit și un curs în acest sens.

După ce a constatat că micuțul nu mai respiră, jandarmul a intervenit prompt și l-a resuscitat. De asemenea, i-a aplicat manevra specifică în caz de obstrucție a căilor respiratorii.

Sub privirile disperate ale părinților, jandarmul nu s-a oprit nicio secundă, știind că în joc e viața unui copil, până când micuțul a început să respire din nou.

În acel moment, fără să stea prea mult pe gânduri, jandarmii au pornit sirena autospecialei și au pornit spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alexandria. În doar câteva minute au ajuns la spital, unde au fost preluați imediat de un medic care a constatat că băiețelul avea temperatura foarte mare și făcuse convulsii. Jandarmii au lasat copilul în îngrijirea medicilor, dar nu au putut să stea liniștiți. Au revenit la spital în aproximativ 30 de minute, iar tatăl copilului le-a transmis că micuțul se simte mai bine, temperatura îi scăzuse și a fost mutat la Pediatrie, sub atentă observație.

Ei sunt salvatorii care au apărut atunci când părinții micuțului au avut nevoie de ajutor: plutonier major Furcă Romulus, plutonier Iacob Iulian Alexandru, plutonier major Șantaban Alexandru Cosmin și plutonier adjutant Nistor Petre.

Așa cum ne-au obișnuit, jandarmii teleormăneni sunt mereu alături de oameni.

Cornelia RĂDULESCU