I-a loc foc casa din cauza unui scurtcircuit

Un scurtcircuit produs la instalația electrică din dormitor i-a costat toată agoniseala de-a viață. Un incendiu violent a izbucnit la o locuință din localitatea Năsturelu

Ajunși la locul evenimentului cu o autospecailă de lucru cu apă și spumă, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent într-un dormitor, cu degajare mare de fum, existând riscul propagării la întreaga locuință și distrugerii acesteia.

Militarii au reușit să evite acest lucru, incendiul fiind localizat și lichidat în limitele găsite, după o intervenție de aproximativ o oră.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând restul casei de locuit (4 camere și bunurile materiale din interior), a fost apreicată la suma de 40000 de lei, iar cea a pagubelor, constând în distrugerea bunurilor dintr-un dormitor și degradarea pereților de fum în restul locuinței, la aproximativ 20000 de lei.

În urma verificărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit produs la instalația electrică din dormitor.

Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime.

C. DUMITRACHE