Guvernul a prelungit termenul de realizare a amenajamentelor pastorale

Având în vedere faptul că un mare număr de unități administrativ teritoriale nu au reușit să întocmească amenajamentele pastorale prevăzute de lege, și, prin urmare, crescătorii de animale din respectivele localități riscau să nu mai primească în acest an subvenții agricole pentru pajiștile luate în concesiune, Parlamentul a adoptat anul trecut Legea care prelungea termenul de realizare a amenajamentelor pastorale până la data de 31 decembrie 2022. Legea a fost contestată, în noiembrie 2020, la Curtea Constituțională, de către Guvern, iar contestația a fost admisă în decembrie 2020. Concret, fostul Guvern Orban a contestat un articol din lege care se referea la piețele agro-alimentare, iar din pricina acestei contestații, legea nu a fost promulgată de președintele României. La finele lunii decembrie, Executivul condus de premierul Florin Câțu, pentru a salva subvenția pentru pășune a fermierilor, a prelungit termenul de realizare de către unitățile administrativ teritoriale a amenajamentelor pastorale până la data de 1 ianuarie 2022.

“Termenul prevăzut la alineatul (1) al articolului 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2022”, precizează Ordonanța de Urgență nr. 225 din 30 decembrie 2020 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, publicată, în ultima zi din anul 2020, în Monitorul Oficial. Prin urmare, fermierii crescători de animale sau, după caz, primăriile vor putea încasa și în acest an subvenția pe suprafețele de pășune de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). De la 1 ianuarie 2022, devine condiție obligatorie pentru încasarea subvenției APIA.

George ZAVERA