Goana după agheasma mare a început din ajunul Bobotezei

În acest an, atât la nivel naţional cât şi la Alexandria, credincioşii nu au mai avut răbdare până în dimineaţa de 6 ianuarie, atunci când este marcată Sărbătoarea Bobotezei, aşa că s-au îmbulzit după agheasmă în ajunul bobotezei, după terminarea liturghiei de duminică 5 ianuarie 2014.
Şi chiar dacă unii s-au aprovizionat cu agheasmă, cu o zi mai devreme, ieri, bisericile au fost pline de credincioşi care s-au îmbulzit după apa sfinţită.
Noroc, cu echipele de jandarmi care au vegheat la buna desfăşurare şi la ordinea din imediata apropiere a bisericilor.
La Catedrala “Sfântul Alexandru” din municipiul Alexandria, slujba de sfinţire a apei, a fost efectuată de preoţii Popa Gheorghe, Iulian Dinu, Valentin Timaru şi părintele diacon Iervin Zelv, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi. Cu această ocazie,
cel care ne-a vorbit despre însemnătatea acestei sărbători a fost preotul Gheorghe Popa.
”Astăzi prăznuim botezul Domnului, Isus Hristos. Sărbătoarea reprezintă acel moment care marchează ieşirea la activitatea publică a Domnului. Momentul în sine, este un tablou extraordinar, în sensul că Ioan Botezătorul, se afla la râul Iordan, înconjurat de marea mulţime de oameni care veneau, atraşi de puternica lui personalitate şi de înfăţişarea lui deosebită, pentru a primi botezul pocăinţei, pe care el îl propovăduia.
În acest context, mântuitorul intră în râul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan care îi declară superioritatea spunând ”Eu am nevoie să fiu botezat de tine, iar tu vi la mine?”
În acest moment, după ce Mântuitorul a fost botezat, cerurile s-au deschis, iar duhul sfânt s-a coborât asupra lui Isus în formă de porumbel. Iar din ceruri, glasul Tatălui, a zis: “Acesta este fiul meu iubit, întru-care bine am voit”.
Toate acestea spre al confirma pe Isus ca fiu al lui Dumnezeu, ca mântuitor al întregii omeniri.
La acest praznic tradiţia de a se face apă sfinţită cunoscută ca agheasma mare, este foarte veche, încă din secolul 4. Această apă sfinţită, nu se alterează niciodată, şi reprezintă prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, în casele noastre.”
Despre obiceiul de a lua apă sfinţită încă din ajunul Bobotezei, preotul Gheorghe Popa, ne-a mai spus că aceasta este o practică obişnuită, întrucât comunităţile de oameni sunt tot mai numeroase, aşa că preoţii merg cu botezul pe la casele oamenilor chiar şi cu două trei zile înainte de bobotează. Aşa se explică cum, mare parte dintre credincioşi s-au aprovizionat cu agheasmă, duminică după terminarea liturghiei.

Mirel MANAFU