Flash, poliția în acțiune

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Alexandria au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului în cazul unui bărbat din localitate, depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Alexandria în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei Orbeasca, emanând halenă alcoolică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Polițiștii din cadrul Bicroului Rutier Turnu Măgurele au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în cazul unui accident rutier produs la data de 12 iulie a.c., pe DJ 546, pe raza localității Dudu.

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 546, pe raza comunei Plopii – Slăvitești.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 20 de ani din satul Dudu conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum (curbă la stânga), intrând în coliziune cu gardul unei curți. În urma impactului, din gard s-au desprins mai multe bucăți care au lovit, în zona membrelor inferioare, o femeie în vârstă de 62 de ani ce se afla în curtea respectivei locuințe. Femeia a fost condusă la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.

ORDIN DE PROTECȚIE EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Dobrotești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Siliștea – Gumești, care și-ar fi agresat concubina.

La data de 12.07.2020, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 32 de ani din comuna Siliștea – Gumești ar fi fost agresată de către concubin, un bărbat în vârstă de 39 de ani.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi lovit-o pe concubina sa cu pumnii în zona antebrațelor.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Cercetările continuă.

A ÎNCĂLCAT ORDINUL DE PROTECȚIE

Polițiștii din Roșiori de Vede au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție în cazul unui bărbat în vârstă de 68 de ani, domiciliat în municipiul Roșiori de Vede.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Roșiori de Vede cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a încălcat ordinul de protecție.

Din primele cercetări a reieșit faptul că bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinței apelantei, adresându-i acesteia amenințări cu acte de violență, deși în luna mai a.c. împotriva sa a fost emis un ordin de protecție pe o perioadă de șase luni.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate.