Fermierii pot cumpăra tractorul românesc TAGRO la prețul de 34.500 euro, plus TVA

Compania IRUM Reghin a scos la vânzare tractorul românesc pe care în produce întegral, în cadrul fabricii din județul Mureș, realizată cu o investiție de peste 4 milioane de euro. Primele tractoare scoase la vânzare au fost expuse la reprezentanța IRUM Reghin din comuna Cristești – Mureș, fiind oferite la vânzare modelele cu motorizare de 86 CP și 95 CP la prețurile de 34.500 euro TVA, respectiv 34.750 de euro, plus TVA. Conform producătorului, modelul cu motorizare de 102 CP va fi scos la vânzare la prețul de 34.950 euro TVA. Tagro, primul tractor românesc produs astăzi în România a fost conceput în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere – IFOR Reghin, proprietate a grupului de firme Maviprod, în incinta fabricii IRUM.

Pentru tractoarele din gama Tagro omologarea europeană RAR a fost obținută în aprilie 2019, când a început și producția de serie.

Producătorul IRUM va fabrica în acest an și va scoate la vânzare 200 de tractoare, pentru anul 2020 se estimează producția și comercializarea a 300 de unități Tagro, iar în 2021 compania și-a propus să producă și să scoată la vânzare 500 de tractoare Tagro.

Tractorul TAGRO are transmisie mecanică cu 12 viteze și inversor, cu posibilitate de cuplare 4 x4, este dotat cu aer condiționat automat și ventilație cu sistem de filtrare a aerului, geam spate cu degivrare și scaun operator pneumatic cu încălzire. Garanția motorului este pentru o perioadă de 2 ani, respectiv pentru 1.500 de ore de funcționare, iar garanția tractorului în ansamblul său este de 2 ani sau 1.000 de ore de funcționare.

George ZAVERA